Ziua de astazi, in care altii isi amintesc de cutremurul
din 1977, va ramane in memoria familiei noastre ziua in care s-a stins din viata bunica
noastra draga. Dupa aproape 90 de ani traiti frumos intr-o vatra razaseasca, a
plecat spre alte zari, poate mai bune si mai senine. Cred ca s-a dus impacata,
ca a trait cu folos si a lasat in urma o mana de urmasi de care a fost mandra. Cel
putin pe cat suntem noi ca ne tragem din spita ei.
Pentru cei ramasi sa ii pomenim numele, durerea disparitiei
ei din planul pamantesc e dubla, pentru ca, odata cu ea, se stinge o lume…Eu
una simt ca se inchide o poarta spre raiul copilariei mele, oaza mea de evadare
de vacanta. Atat timp cat stiam ca e acolo, in marginea de sat unde casa ei o
tinea legata de glie, stiam si unde imi
sunt radacinile, le simteam inca adanci...Imi repet ca ar trebui sa fie bine,
si pentru ea si pentru mine, ca ne-am eliberat de ‘atasamente’, ea de corpul
care se incapatana sa o tina captiva si si-a inaltat spiritul spre ceruri, eu
de acele radacini care m-au tinut aici, pe pamant romanesc….
Poate parea deplasat, dar as vrea ca, oricat de mult ma
doare pierderea ei, de dragul ei, pentru tot ce a insemnat pentru noi, sa ii celebram
intai viata si apoi trecerea in nefiinta. Si cum sa nu fie asa, cand ne lasa in
amintire icoana chipului ei frumos, de regina a balului pe care bunicul a
curtat-o si si-a luat-o de soață in ciuda altor flacai vrednici, un chip pe
care doar ridurile au sapat cute, dar nu i-au stirbit cu nimic din frumusete.
Imi va rasuna mereu in urechi glasul ei cristalin, care avea atatea modulatii
incat stia sa isi impuna voia cu fermitate, sa dojeneasca fara sa doara, dar si
sa ne vrajeasca cu povesti fermecate si istorisiri mereu noi si pline de talc. Moldoveanca
veritabila, femeie simpla dar dornica sa fie in pas cu vremurile, apriga si harnica, poate prea harnica si neobosita…cum nu mai
gasesti prea usor in zilele noastre. Ne tinea impreuna, era liantul care
conecta cei trei frati, nepotii si stranepotii cand aduna neamul la zile mari, asa
cum a facut-o ultima oara cand am sarbatorit aniversarea ei. Si pentru ca,
manata peste alte zari de obligatii profesionale, nu voi asa sansa de a o conduce pe ultimul
drum, vreau sa ii cinstesc memoria cu un tablou de familie (chiar daca nu e complet), de la aceasta
aniversare.
Odihneste-te in pace, frumoasa mea bunica, să-ți fie
calea luminată, iar noi sa traim sa te pomenim !
