Cand am primit intr-un week-end invitatia neasteptata de a sustine un bun prieten
care urma sa participe la un concurs mai special, nu mi-am putut retine un
zambet…In
seara dinaintea concursului, emotiile au fost reale, am asistat la o sedinta de 'antrenament' pentru a proba forma buna si am incercat sa abatem temerea ca s-ar putea cumva incurca…Dis de
dimineata, cand noi inca mai cutreieream prin taramul viselor, el era deja la
datorie.
La ora fixata pentru desfasurarea competitiei, echipati fiecare corespunzator
(cu fuste decente si pantaloni la dunga), pentru a nu face nota disordanta in
peisaj, am pasit in curtea bisericii, unde se adunaseara fetele bisericesti si
ramasesera dupa slujba satenii trecuti bine de prima tinerete, invitati sa asiste la
concurs. Un vant ghidus flutura de zor antiriile preotesti care pareau
niste mari aripi de corb gata sa apuce prada. Poate el era de vina sau relaxarea dupa
incheierea activatatii ‘impuse’, poate asa sunt dumnealor pusi pe saga, cert
este ca, in decurs de cateva minute, ne-au auzit urechile niste vorbe care
numai de duh nu erau. Iertare daca suna a blasfemie, dar daca nu ar fi purtat
preasfintitele robe unii din acei preoti nici n-ai fi zis ca sunt feţe bisericesti. Unde
nu s-au pus rapid decanul de varsta cu cel mai sugubet dintre ei, ambii cunostinte
vechi de-ale prietenilor la care eram in vizita, sa verse la ‘ii sparg pe toti’,
‘dau eu cu crucea peste ei’…de imi venea sa ma crucesc ca de alta aia. Am
preferat sa ma arat amuzata si am sperat sa nu ma tradez cat sunt de intrigata.
Rosi de foame si vadit dornici sa isi termine trebusoara asta cat se poate de
repede, si-au varsat oful ca prelatii greci se pot deda in post la ceva fructe
de mare…pe cand la noi nici icrele nu sunt de post…ca aici sa vina replica celui
mai ‘spiritual’ dintre ei, ca ‘in functie de cat imi e de foame, sunt si de
post’… Parca se intreceau cei doi care sa fie mai ‘interesant’ ca sa dea bine
in ochii restransei audiente din care faceam si noi parte. Si a fost suficient
sa pomeneasca cineva de efervescenta activitate pastorala din zona si de cartea
lansata de preotul paroh (la momentul respectiv aflat la o inmormantare) ca sa
apara si remarca vadit tendentioasa ca anul trecut a mai facut o lansare la
aceeasi carte…Cand s-a pomenit ca era in contextul sarbatoririi unui monument
din zona, si-au adus aminte si cei 2 ca ei au monumente ale eroilor si mai
vechi, de sute de ani, asa ca si-au promis ca pun si ei de o aniversare care sa
rupa gura…satului. Noroc ca ceilalti ‘frati’ i-au rapit din mijlocul nostru, ca
cine stie cate le mai scapau…pe aripile vantului.
Sentimentul era clar cel de la activitati de-ale noastre din invatamant
unde se stabileste o tema care e apoi anuntata cu un ton plin de emfaza si importanta
de catre organizatori (fapt care s-a intamplat si in cazul de fata). E genul
ala de activitate ‘extracurriculara’, necesara pentru dosare de promovari,
acreditari sau justificari de sponsorizari, dar cu participare destul de
restransa. Dovezile trebuiau neaparat asigurate inainte de a trece la orice
altceva, asa ca, in afara de noi, nu a ramas picior de muritor prin curtea bisericii
care sa nu fie invitat la imortalizat momentul (prin tras in poza cu repetitie).
Evident ca si pe parcursul concursului au fost produse…probe foto. Mi-am zis ‘ce
treaba mai e si asta,daca nici pe sfintiile lor nu ii mai crede pe cuvant’, ca
sa aflu ca, de fapt, erau si pentru comunitatea online …ca deh, se pare ca
televizorul e rost de sminteala, pe cand Facebook-ul face bine la imagine…Masa juriului
gata, concurentii inscrisi, juriul aproape mai numeros decat concurentii (6 preoti
localnici si din parohiile invecinate la 7 concurenti + 1 invitat special), auditoriul
invitat sa ia loc pe scaunele impanzite in apropierea ‘scenei’, vantul din ce
in ce mai intetit, suficient sa starneasca ceva ingrijorare ca ar puta sa
strice ‘reprezentatiile’…
In contrast cu toata pregatirea asta regizata erau concurentii care isi asteptau
randul care cu un aer foarte serios dar siguri pe ei, care stingheri sa fie in
centrul atentiei. Cei mai mari erau din partea locului, incluzand si pe micul
nostru prieten care avea un oarecare avantaj ‘competitiv’, in faptul ca facea
asta de cand era mic, sub obladuirea bunicului care fusese paracliser si ii
sadise respectul fata de oranduiala bisericeasca. De altfel, impreuna cu
colegul lui de ‘antrenament’, imbracati impecabil cu camasa alba si pantalon
negru (respectand eticheta impusa prin dojana cu ceva timp in urma de un alt
preot), erau si pastratorii ciocanelelor de care cu greu s-au despartit ca sa le
incredinteze fiecaruia din ceilalti competitori. Da, ciocanele de lemn, pentru
ca, e cazul sa dezvalui ca acest concurs special consta din…BATUT TOACA. Cei mai mici, din care 2 frati erau cei mai simpatici,
aveau un fel de a se incuraja care amintea de competitiile sportive, cu un cod
de imbarbatare si ovatii dupa ‘evolutia’ fiecaruia…E clar ca nimeni nu le-a
explicat ca e ceva mai mult aici decat evolutia tehnica si spiritul de
competitie, dar entuziasmul lor conta mai presus de toate.
In alte conditii, m-as fi minunat de initiativa asta ca de o idee nastrusnica,
dar vazusesem intr-o emisiune ca e deja o practica la nivel national. Recunosc
ca m-am dus cu inima oarecum indoita la gandul ca ceva atat de intim legat de
viata bisericeasca (monahala) e oarecum desacralizat prin transformarea in
proba de competitie regionala…Asta dupa ce oricum a capatat si o conotatie
negativa prin folosirea expresiei ‘a toca la cap’ de catre cei care nu au vazut
in actul de a bate toaca decat producerea unui zgomot deranjant prin ritmul
sacadat. Acest cânt minunat al lemnului care inalta chemarea crestinilor la
rugaciune, marcheaza, in fapt, ‘trecerea de la timpul cotidian la timpul
liturgic’ si are menirea de a ne transpune in decurs de cateva minute din lumea
umana in cea divina. Am inteles ca aici era
vorba de a pastra si perpetua o traditie in randul tinerilor care poate nu mai
trag atat de mult spre biserica si de a realiza insemnatatea actului in sine.
Fara a suspecta tentative de influentare a juriului, modul in care primii
doi clasati, ambii localnici si buni prieteni (unul din ei, evident, favoritul
nostru) ‘au evoluat’ nu a lasat dubii in privinta faptului ca tehnica lor e cea
mai desavarsita. Nici macar vantul pardalnic care a incercat sa ii incurce deviindu-le
toaca in timpul ‘reprezentatiei’ lor nu a reusit sa ii abata de la drumul lor
spre inimile tuturor. Fara partinire, prietenul nostru a avut ceva in plus, nu
a batut pur si simplu ca intr-o darabana, asa cum au facut-o unii din ceilalti
concurenti, a inaltat ruga la cer cu atata sfiala, duiosie dar si hotarare, incat
m-a infiorat profund…E adevarat ca si el trebuie sa patrunda mai bine
semnificatia acestui obicei pastrat in traditia crestina, asa cum ne-a aratat
un invitat special care a fost o aparitie tulburatoare. Un tanar seminarist (vestit
prin partea locului, dupa cum aveam sa aflam dupa concurs), imbracat intr-un
frumos costum popular, fara urma de semetie si dorinta de a epata prin
maiestria in manuirea ciocanelelor, s-a apropiat plin de evlavie de toaca, s-a
inchinat ca in fata odoarelor bisericesti si a glasuit pe limba lemnului cu asa
o piosenie incat a incheiat seria ‘probelor’ in cea mai sfanta ruga…
Ca sa nu ramanem cumva in transă dupa asa o experienta inaltatoare, au avut
grija juratii sa isi manifeste din nou ‘spiritualitatea’ prin invitarea
glumeata a sustinatorilor sa se apropie
de masa juriului ca sa ‘ajute la facut cartile’ in folosul favoritilor.
Evident ca nimeni nu a dat curs invitatiei, asa ca s-au resemnat si au anuntat
castigatorii de la premiul intai la premiul trei. De apreciat este ca le-au
oferit pe langa o brosurica episcopala cate o suma de bani ca stimulent…Lumina
din ochii celor mai mici cand au deschis-o si au vazut rasplata pentru reusita
lor a readus soarele si pe cerul cam incruntat in ziua respectiva. Momentul premierii a fost, in chip divin, cel
in care soarele chiar a zambit din nou si vantul s-a cam dat batut…
Cand toata lumea a pornit multumita spre casa, atarnata intre cer si
pamant, doar toaca a ramas neclintita sa astepte urmatorul ceas de rugaciune in
care sa-si inalte din nou glasul de la lumesc la divin…
