Oricâte filme am vedea și istorisiri de-ale altora am citi despre câtă răbdare, diplomație și energie se consumă, cel mai adesea, ca să se pună de acord și să se împace toate părțile implicate într-o încuscrire, doar cine trece pe viu prin asta poate simți cu adevărat ce implică.
Cu ce zestre vine fiecare dintre însurăței, pe lângă cea genetică
și materială? Cu câte o frumusețe de familie, mai mult sau mai puțin extinsă,
care se simte datoare să se arate cât mai apărătoare de tradiții și bune
purtări. Fiecare parte vine și cu stiluri de a forma noi relații de familie
care pot fi armonioase sau...belicoase.
În familia tradițională, dominantă încă în țara noastră
într-o proporție covârșitoare, atunci când odrasla e unică la părinți sau
dintr-o familie mult prea atașată de fiecare pui pregătit de zbor, stilul e incendiar
și are potențialul de dinamitare a relației în orice moment. Atunci când există
diferențe între familii care par ireconciliabile pe motiv de confesiune
religioasă, rasă, statut social, etc., poate avea alesul/aleasa și stea în frunte,
că nici el/ea nici familia nu vor fi suficient de bune pentru cealaltă parte. Intrusul
sau intrusa trebuie să se arate demn/ă de a face parte din familie sau va fi
pur și simplu respins din start fără a i se acorda măcar șansa de a-l/o
cunoaște. Dacă totuși candidatul/candidata la intrarea în familie are toate
atributele unui partener de viață acceptabil, trebuie să depună toate
eforturile să intre în grațiile tuturor rubedeniilor care au un cuvânt greu de
spus în familie...de la bunici la părinți, frați, surori etc. Mai mult, trebuie
să aibă grijă ca și viitorul soț/viitoarea soață să păstreze legăturile de
familie strânse, să nu cumva să se simtă careva ignorat. Toți sunt mereu în alertă,
că nu mai știu cum să (re)acționeze: ori vorbesc prea mult, ori prea puțin, ori
dau semne că se cred ca la ei acasă, ori că abia așteaptă să o ia din loc...Întâlnirile
dintre viitorii cuscri sunt adesea prilej de dueluri verbale, încrucișări de
limbi tăioase, cu “pistoalele” (reproșurile) la vedere. Cum nimeni nu e dispus
să facă vreo concesie celeilalte părți, nici măcar de dragul mirilor, se lasă
cu ego-uri și orgolii rănite, declarații de război pe viață și tranșee bine
delimitate pentru taberele inamice chiar și în timpul nunții, dacă se ajunge
printr-o aliniere de astre, ca nunta să aibă loc. Dacă tinerii însurăței
supraviețuiesc acestui război al nervilor, au șansa să își vadă de viața lor
ținând la distanță unele de altele părțile beligerante, cel puțin până apar
nepoții și cuscrii vor găsi un nou câmp de bătălie. Oricine a trecut prin asta,
a simțit, în mod dureros, cum familia te poate ajuta dar și dărâma când ți-e
lumea mai dragă.
Deși nu mai trăim (oficial) în Evul Mediu, căsătoriile
aranjate de părinți există în toată lumea și mai mult în unele culturi decât în
altele. În stilul impus și aranjat, dacă familiile hotărăsc chiar și de
la nașterea copiilor că unii sunt meniți altora și fac aceste aranjamente
acceptate de ambele părți, părerea tinerilor nu contează absolut deloc. Neșansa
să te naști într-o astfel de familie este aceea de a nu-ți putea urma inima și
de a ajunge captiv/ă într-un mariaj în care se presupune că pofta (dragostea)
vine mâncând (trăind cu un om cu care ai sau nu ai ceva in comun). Dacă unul
dintre tineri se îndrăgostește de altcineva și fuge de acasă înainte ca mariajul
impus să aibă loc, ajunge să fie renegat de familie și să atragă o mare rușine
asupra întregii familii. Dacă se căsătorește, în funcție de cât e de norocos, poate
avea o viață bună sau una nefericită.
Există în familia modernă stilul tolerant și deschis
spre orice aduce acasă puiul pregătit să își ia zborul din cuib, cu condiția ca
alianța să fie una aducătoare de fericire (cel puțin aparentă) și foloase de
ambele părți. Asta mai ales când părinții vor binele copilului și știu că riscă
să îl îndepărteze/alieneze definitiv dacă nu îi respectă și acceptă alegerile. Întâlnirile
între viitorii cuscri sunt cât se poate de civilizate, fără a încerca vreunii
să se dea mai grozavi și mai importanți decât ceilalți, cu mese întinse și fețe
luminate. Pentru tinerii care pornesc la drum împreună e cazul fericit, dacă
într-adevăr această acceptare e una sinceră și nu devine sabotoare în cele
mai importante momente ale căsniciei.
Când tinerii mai nonconformiști își iau viața în mâini
suficient de devreme încât să fie independenți financiar și stabilesc niște
limite foarte clare ale amestecarii familiei în viața lor, ei găsesc cele mai
bune căi de a evita fricțiunile dintre familiile de ambele părți, mai ales când își unesc
oficial destinele. Dacă într-o zi decid că vor să se căsătorească într-un cadru
restrâns, fără tot fasonul unei nunți obișnuite, doar își invită părinții și
frații/surorile în ultimul moment sau strecoară o ceremonie civilă sau
religioasă, urmată de o petrecere intimă, într-o excursie sau o vacanță la care
nimeni nu știa ce urmează să se întâmple. Din acel moment, modul în care vor
relaționa viitorii cuscri e ultima lor grijă. Dacă vor să se întâlnească și să
se înțeleagă, foarte bine, dacă nu vor să aibă de-a face unii cu alții iar e
bine...ei își văd de-ale lor.
Oricare ar fi stilul adoptat de cuscri, înainte, în
timpul sau după nuntă, cred că ar trebui să fie suficient de înțelepți încât să
lase deoparte orgoliile, frustrările și sensibilitățile și să nu adauge mai
mult stres și tensiune tinerilor care oricum se decid din ce în ce mai greu și
mai târziu să își întemeieze o familie.
