EXERCITIU DE SINCERITATE
Pe 1 decembrie 2013 am scris unul din mesajele mele inflacarate pe Facebook, stimulata fiind de o postare a fostului meu coleg de facultate, Marius Manta, in care acesta raspundea la intrebarea adresata de elevii sai: de ce a rămas în România? M-am regasit in atat de multe din raspunsurile lui, incat m-am gandit ca era momentul ideal pentru un astfel de “exercitiu de sinceritate”. Un fost coleg de la un liceu bacauan imi adresase atunci o intrebare similara: DE CE M-AM INTORS IN ROMÂNIA? Am raspuns atunci, la fel de evaziv ca si Marius, dar acum am grupat motivele pe trei linii principale.
TRECUT
Plecarea in strainatate a fost motivata de faptul ca, data fiind lipsa unor mosteniri, castiguri la LOTO, relatii reciproc avantajoase, noi si milioane de alti romani nu am avut in Romania sansa de a castiga suficient incat sa ne permitem completarea studiilor, propria casa, masina si un trai decent de care sa ne bucuram cat inca mai suntem tineri. Intr-o traditie patriarhala, capul familiei s-a simtit dator sa plece la lucru intai in Italia (pentru prima casa), apoi in Anglia, pentru a transforma visul oricarui român in realitate. Eu l-am urmat, recunosc, cu ganduri mult mai egoiste, de implinire personala si am refuzat sa raman in Anglia:
1. pt ca am stat destul de putin acolo (10 luni) si, probabil, nu am avut suficient timp sa prind radacini;
2. pentru ca, in cel moment, nu imi doream de la englezi decat cartile lor ca sa imi pot finaliza studiile la doctorat (atingand “culmea performantei” in sistemul educational romanesc) si banii lor, cu care sa ne facem un ‘acasa’ mai primitor si mai confortabil;
3. pentru ca momentul a fost neprielnic, fiind inainte de 2007, si m-am simtit ca un “second-hand citizen” al Europei, care nu putea avea acces decat pe usa din dos la joburi, studii si alte “bunatati” occidentale;
4. pentru ca atasamentul de parinti era atat de puternic incat aveam credinta nestramutata ca mamele noastre vor ‘muri de dorul nostru’;
5. pentru ca am considerat ca “mediul de hranire” ideal pentru copilul nostru (atunci o aveam doar pe Miruna care urma sa intre la scoala) e unul in care trebuie sa predomine monocromatica fetelor semenilor si nu coloratura multiculturala la care trebuie in permanenta sa te adaptezi, pentru a nu se simti in permanenta strain. De altfel, intr-o discutie cu un nativ englez mi-a spus o chestie care mi-a intarit acest sentiment: “they [immigrants] may become British, but they will never be English”…no comment;
6. pentru ca nu puteam fi egoista pana la capat sa imi las jumatatea sa isi atinga varful carierei pe un santier englezesc, ci am vrut sa isi poata urma si el visul de a fi aproape de natura, avand propria”mosie”;
7. pentru ca am simtit ca voi deveni un fir de nisip inert pripasit pe Tamisa, in loc sa raman un bob de grau roditor, stropit de Bistrita. Soarta mea s-a implinit venind la vale pe Bistrita dinspre Piatra, unde mi-am facut intrarea in lume, pana la unirea cu Siretul pe care a urcat in amonte Morarasul meu. Nu stiu, daca ramasi acolo, relatia noastra ar mai fi rodit si al doilea romanas din familie, care va zambeste atat de sagalnic din fotografia atasata….
PREZENT
pe-un picior de plai, pe-o gura de rai
Ca fiinte sociale care se lupta sa isi asigure mai mult decat nevoile primare, Romania, trebuie sa recunoastem, nu ofera conditii prea prielnice ca sa asigure bunastarea materiala (de vreme ce e greu si sa gasesti si sa pastrezi o slujba, sa nu mai spunem de ajuns sa te bucuri de pensie) sau implinirea unor aspiratii mai inalte.
DE CE NU PLEC DIN ROMÂNIA? CE MĂ ŢINE AICI?
1. DRAGOSTEA: Sufar mai usor junghiurile de prea multa dragoste daruita pana la epuizare, sub diferite forme, celor din jur decat arsurile de dor de tara. In microuniversul meu cotidian, imi sunt dragi familia, prietenii (reali sau virtuali) si colegii. In zile luminoase ca asta, mi-e drag pana si vecinul care nu conteneste sa dea gauri pana la ore tarzii din noapte, patronul barului de vizavi care-mi zgarie timpanele in ritmuri manelistice asurzitoare si soferul de autobuz care goneste intre statii si ma rostogoleste ca pe sacii pe cartofi…Mi-e drag si studentul cu care mi se intersecteaza cararea tocmai inainte de cursul meu si el/ea se indreapta, intorcand capul, in directia opusa. Toti sunt romani de-ai mei…
2. MENIREA/ROSTUL MEU: Simt ca aici pot face diferenta, urmandu-mi vocatia de profesor…Imi iubesc meseria, in ciuda neajunsurilor inerente. Aici imi pot permite sa tin, cu acelasi entuziasm, un curs cu un singur student si cu cinzeci, chiar si 100 (nu ca mi-as dori asta, dar realitatea este ca toate cursurile au ajuns “cu frecventa” doar pe hartie, iar invatamantul universitar declarat “de masa” permite aducerea in acelasi timp si spatiu a studentilor unei intregi facultati)…Atat timp cat simt ca ei accepta ce le pot eu darui prin glasul meu, atunci imi implinesc si eu menirea;
3. LOCURILE: Nu dau mosia morareasca, surprinzatoare si ofertanta in toate anotimpurile, pe parcul englezesc, revazut fugar in toamna asta, desi e si asta frumos aranjat, plin de lebede, gaste si alte zburatoare sau taratoare foarte civilizate. Imi place sa vizitez locuri noi, visez la vacante in tinuturi de peste mari si tari, cu rezonanta istorica sau exotice, dar mai mare frumusete si bogatie de locuri de poveste ce se vor descoperite nu cred ca gasesc niciunde…
4. CASA MEA (ACASA): Nu ma incanta un apartament sau o casa, fie ea si cu gradina folosita la comun, intr-o periferie londoneza, milaneza, bordoleza etc. Ma simt bine in cei 60m2 de apartament la ultimul etaj, de unde vad cerul in toate nuantele direct din pat si soarele imi zambeste dimineata, turturelele ma pandesc pe geamul dormitorului. Aici sunt ACASA. E adevarat ca sunt tot in capatul orasului, dar prefer sa spun ca sunt “cel mai aproape de poarta spre Europa” (aeroportul). Nu ma las deranjata nici de multiplele forme de poluare fonica si vizuala din zona, pt ca ne-am asigurat confortul unor geamuri termopane si rulouri exterioare care sa ne protejeze. De poluarea generata de surse umane e un pic mai greu sa ma protejez…
5. LIMBA: Prefer sa fac ‘baie’ zilnica de limba romaneasca, cu toate modulatiile si registrele ei (chair si cele argotice). Identitatea mea lingvistica se contureaza ca roman vorbitor al francezei ca prima dragoste, care preda engleza din si cu pasiune si se mai infrupta din putina italiana si spaniola cand are ocazia…
VIITOR: Rasarit de ...speranta
DE CE NU VOI PLECA (INCA) DEFINITIV DIN ROMÂNIA?
• Inca mai astept de la românii mei sa le incolteasca samanta de bunatate si omenie plantata de D-zeu in fiecare;
• Inca mai cred ca se va ajunge, in timpul vietii mele, la o primenire a clasei politice si vom trai si vremuri mai bune;
• Inca mai sper ca mare parte din copiii destepti si frumosi pe care ii crestem azi vor ramane in tara sau se vor intoarce sa tina lumina aprinsa si aici, ACASA!
• Inca mai astept de la românii mei sa le incolteasca samanta de bunatate si omenie plantata de D-zeu in fiecare;
• Inca mai cred ca se va ajunge, in timpul vietii mele, la o primenire a clasei politice si vom trai si vremuri mai bune;
• Inca mai sper ca mare parte din copiii destepti si frumosi pe care ii crestem azi vor ramane in tara sau se vor intoarce sa tina lumina aprinsa si aici, ACASA!
