Tema zilei de 11 octombrie: dupa 20 de ani de...relatie
Am vazut zilele acestea ca au ajuns iar in centrul atentiei in “agora” virtuala (adicatelea Facebook) personajele de desene animate si ma gandeam ca fiecare dintre noi se identifica in anumite perioade ale vietii cu unele sau altele din cele mai celebre…Eu as vrea sa va istorisesc un fragment din versiunea din anii '90 a lui Aladdin si Jasmine - cu mine si Adelin in rolul principal. Pe bune? Cu asta mi-am gasit sa imi ocup timpul pe o vreme ca asta si cand lumea araba aduce atata neliniste in curtea europenilor? Ei bine, da. Dar nu va asteptati la chestii de genul “viata bate filmul”, ca ati gresit “canalul”.
Familia si prietenii stiu deja inceputul povestii, au contribuit la cateva episoade importante din ea si tocmai astazi se implinesc 20 de ani de cand destinul ne-a pus fata in fata in acelasi timp si spatiu: la meciul Romania-Franta din preliminariile Euro 1996, din 11.10.1995. Eu eram proaspat trecuta in anul doi de facultate, cazata la “caminul de fete”. La vremea aceea eram si mare iubitoare de fotbal (dar nicidecum de fotbalisti) si nu ratam niciunul din meciurile nationalei. Poate pentru ca fiecare mare examen din viata mea s-a nimerit in perioada campionatelor mondiale si gaseam in ele ceva care sa ma incurajeze sa lupt, sa castig, sa le trec cu brio, poate pentru ca la noi in casa se urmareau meciurile in familie cu maxim interes si inflacarare, ce mai conteaza.
Familia si prietenii stiu deja inceputul povestii, au contribuit la cateva episoade importante din ea si tocmai astazi se implinesc 20 de ani de cand destinul ne-a pus fata in fata in acelasi timp si spatiu: la meciul Romania-Franta din preliminariile Euro 1996, din 11.10.1995. Eu eram proaspat trecuta in anul doi de facultate, cazata la “caminul de fete”. La vremea aceea eram si mare iubitoare de fotbal (dar nicidecum de fotbalisti) si nu ratam niciunul din meciurile nationalei. Poate pentru ca fiecare mare examen din viata mea s-a nimerit in perioada campionatelor mondiale si gaseam in ele ceva care sa ma incurajeze sa lupt, sa castig, sa le trec cu brio, poate pentru ca la noi in casa se urmareau meciurile in familie cu maxim interes si inflacarare, ce mai conteaza.
Cert e ca am convins-o pe colega mea de camera, Nicoleta sa ma insoteasca la “caminul de baieti”, unde cunostea pe Cristi Ghiugan, fericitul posesor al unui …televizor. Era ceva grozav la vremea la care nu ne erau accesibile xeroxuri pentru copiat cursuri, telefoane mobile, tablete, calculatoare, internet si atatea alte minunatii de azi, sa aiba cineva un televizor in camera. La un moment dat, cand partida de fotbal era in toi, a intrat discret el, 'Aladdin', cu care nici macar nu imi amintesc daca am facut cunostinta pe loc sau mai tarziu…Stiu sigur ca eu am ramas lipita cu ochii de ecranul cat 2 palme al televizorului (recunosc mai trageam cu coada ochiului la el sa il “studiez” putin), in timp ce el a ramas pe tot parcursul partidei cu ochii lipiti de mine (ca la televizor din pozitia in care statea oricum nu avea cum sa vada meciul). Daca eu i-am atras privirea din prima clipa prin, scuzati expresia, dar ii apartine, 'rotunjimile de felina', el mi-a starnit curiozitatea prin faptul ca era primul barbat care ramanea total imun la agitatia starnita de jocul cu balonul rotund.Era exact ce aveam nevoie sa echilibreze firea mea prea inflacarata.
Asemanarile cu personajele din 1001 de nopti mentionate mai sus nu prea merg mai departe, ca, pana una alta, nici eu nu eram fiica de sultan, nici el vagabond si hot convertit. Asa ca, fara vrajitorul cel rau, fara lampa fermecata, fara duhul din lampa, fara covor fermecat, vrajiti unul de altul, am scris si scriem zilnic file de poveste care ne-am dori sa se inscrie in seria “si au ramas fericiti impreuna pana la adanci batraneti”.
Cum se naste o "doamna"?
Si multumim Domnului ca ne-a unit cararile, unul altuia ca nu am lasat sa se rupa vraja si ‘jucam’ cu 'fair play' in aceeasi echipa de atatia ani si tuturor celor care ne sunt partasi la o poveste de viata traita firesc, cu bune si mai putin bune, cu bucurii si nelinisti, cu suisuri si coborasuri.
Poate nu va vine sa credeti, dar e o chestiune de... stil. Al meu a fost cel clasic, prin care, acum 18 ani, pe 1 noiembrie 1997, intr-o zi insorita de toamna, am facut tranzitia de la 'domnisoara Vlad' la 'doamna Morarasu' printr-un 'da' si o semnatura la starea civila. Asa ca s-ar putea spune ca, oficial, domnul meu drag m-a 'facut' doamna. Evident ca, din acel moment, a tinut de mine sa raman o...doamna.
Am avut alaturi pe nasii nostri, cei mai buni din cati am fi putut avea, prieteni si rude, veniti de dragul nostru, precum si cunoscuti si invitati, cu sau fara "obligatie". Marturie stau putinele fotografii care ne-au ramas si ne amintesc ca a fost o zi 'de poveste'.
Am avut alaturi pe nasii nostri, cei mai buni din cati am fi putut avea, prieteni si rude, veniti de dragul nostru, precum si cunoscuti si invitati, cu sau fara "obligatie". Marturie stau putinele fotografii care ne-au ramas si ne amintesc ca a fost o zi 'de poveste'.
E probabil visul oricarei fetite ca, intr-o zi, sa-i apara printul care sa ii puna lumea la picioare si eu am avut sansa si fericirea sa il intanesc destul de devreme ca sa putem ajunge astazi sa sarbatorim 'majoratul" relatiei noastre". Ne-am fi dorit sa il sarbatorim cu Madalina si Ciprian, minunatii nostri nasi, cei care au acceptat rolul formal de "parinti spirituali", dar ne-au devenit cei mai buni prieteni. Din pacate, nasul nostru ne priveste de undeva dintre stele si durerea pierderii lui e inca vie.
Relatia noastra s-a implinit si a crescut odata cu copiii nostri, cu care astazi am ales sa sarbatorim, discret, in primul rand, viata. Viata noastra asa cum e ea acum: stabila si luminoasa. Am facut-o insa cu inima cernita de recentele evenimente in care atatia tineri si-au pierdut viata doar pentru ca au iubit...un stil de muzica.Un zambet sa le lumineze calea spre o lume mai buna si de la noi.
