Stiluri de a înșela…la examene
Este
uimitor cât de inventivi devin unii atunci când trebuie să înșele vigilența
unui supraveghetor sau examinator, utilizând cele mai diverse tehnici,
tertipuri, adevărate strategii de abordare, astfel încât, la final, să jubileze
că ei sunt cei deștepți, iar cei care au scris doar ce au știut și cei care nu
i-au prins sunt niște…fraieri. Scuza clasică a celor care apeleaza la astfel de practici este că
nu merită să își umple capul cu tot felul de prostii. Alții spun că o fac doar ca soluție extremă, că nu au avut timp
suficient să se pregătească. Apoi îi dau de gust, că doar e și ceva adrenalină la mijloc, așa că, data viitoare, o iau de la capăt.
Înainte
de a scrie aceste rânduri, mi-a venit în minte un reproș primit cu ani în urmă chiar
din familie, că îmi pun mintea cu bieții studenți și le dejoc planurile de
promovare a examenelor pe...scurtătură. Mai pe românește, mă încăpățânez să
încerc să descurajez tentativele de copiere la examene și nu îi las să se bucure
de…studenție. Recunosc, nu m-am vindecat, nici după 20 de ani de învățământ, încă
mai cred că rostul studentului este, prin definiție, acela de a… studia. Și
dacă în ziua de astăzi tot nu dau prea mult pe la cursuri și nu au activitate tot
semestrul, atunci de ce să nu facă un efort real pentru a trece un examen? Eu
zic că ar fi indicat să învețe și ei ceva, nu numai ca să se poată numi cu
adevărat oameni cu…carte (oameni de carte
ar fi deja cam mult la unii), ci ca să devină profesioniști în domeniul ales. Unde mai
pui că asta poate deveni un mod de viață și ei vor fi cei care, mâine-poimâine,
își fac culoar, pârtie, taie calea și găsesc cele mai bune scurtături peste
tot, încât ajung chiar și miniștri. Și pe cât de mândri ar putea fi ei/ele de
așa demnități, pe atâta o să îmi fie jenă să recunosc că mi-au fost cândva
studenți…
Încerc
să găsesc și circumstanțe atenuante în tentativele unor studenți de a se “inspira”, acolo unde chiar
au învățat pe rupte, dar profesorii au cerințe absurde, au un plan de lăsat
restanțieri, așa cum au polițiștii de la rutieră la dat amenzi, și își bat joc sistematic de
studenți, picându-i fără a le explica măcar de ce.
Stiluri de a înșela încrederea
Unele
din cele mai mari dezamăgiri pe care le trăim vin în situații în care acordăm credit
unor persoane, iar acestea abuzează de buna noastră credință, încercând să ne
păcălească sau să ne inducă deliberat în eroare.
Cum
se întâmplă concret asta? Joci un banal joc de cărți și pierzi mână după mână, pentru
că partenerii tăi de joc sunt în cârdășie și trișează cu sfruntare, iar tu nici
măcar nu suspectezi că ar putea să facă asta, continui să crezi în șansa ta. Și
cu cât ei râd pe seama ta și te iau în balon, cu atât devii mai frustrat/ă că
tu nu ai deloc noroc, că joci extrem de prost și…mai ai un pic și ai nevoie de
vreun coach/psihanalist să îți "repare" stima de sine.
Împarți
cu un bun prieten sau îi lași pe mână tot ce ai, că doar ai încredere deplină
în el și te trezești că te lasă…curat ca în palmă.
Îți
iei un partener de afaceri, pornești la drum cu mult entuziasm și, evident,
încredere, ca să te trezești într-o zi că dragul de partener fie a plecat cu
toți banii, fie și-a făcut o firmă căpușă și a…reorientat treptat toți clienții.
Mergi
la piață și nu la supermarket, cu intenția să încurajezi producția locală, să
dai încredere producătorilor să nu renunțe la meseria lor, dar ajungi pe mâna
unor samsari care nu au cultivat nimic in viața lor, nu au crescut un animal,
dar te fac din vorbe și te conving că e marfa lor, apoi te fură la cântar cu
maximă nerușinare, că doar trebuie să taxeze și conversația purtată cu tine. Atât
îți trebuie să îi verifici și să îi confrunți că te spurcă de nu te speli cu
toată apa Bistriței.
Mănânci
din același bol cu alesul/aleasa ta, vă jurați credință veșnică, te privește în
ochi cu atâta sinceritate, dar pentru că ești deja prea bun/ă ca să fii
adevărat, nu se poate abține să nu calce pe de lături, așa, ca să alunge…plictiseala.
Îi încredințezi unui apropiat un secret, poate ceva intim, și afli cu stupoare
că a împânzit toata lumea cu ce i-ai destăinuit și a mai și făcut bășcălie pe
seama ta…
Toate
astea dor și lasă urme adânci pentru cei care sunt mult prea încrezători și pică de… fraieri sau sunt luați de…proști că își pun sufletul, inima și
avutul pe tavă… De partea cealaltă, cu scala de valori răsturnată, cei care
înșală sunt priviți ca fiind niște
descurcăreți, șmecheri care știu să iasă în câștig din orice situație. Curat
model de succes în viață, nu?
Stiluri
de a se înșela… pe sine
Am putea considera că autoamăgirea e doar hrănirea
iluziilor pentru a ne simți mai bine. De multe ori însă, e mai mult vorba de un
mod autodistructiv prin care ne “furam căciula singuri”. Practicînd asta, ajungem
să ne amăgim că totul e alb cănd e vizibil negru, că avem o viață minunată când
nimic nu se mai leagă, că urmăm exact calea dorită de noi, deși, în adâncul
sufletului, este clar că suntem departe de ea…Eu una cred că asta nu aduce decât o satisfacție de moment și
sapă la temelia încrederii în sine pe termen lung…
