Stilul ultraplanificat
Pentru o persoana deprinsa sa detina controlul asupra situatiei si sa isi pregateasca cu grija fiecare pas, planificarea unei calatorii care implica consum de resurse este vitala. Asa se face ca, odata obtinuta unda verde de la universitatea partenera din Oviedo - Spania, am urmarit vreo 2 saptamani la rand site-ul Blue Air in asteptarea unei reduceri la biletele de avion pe ruta Bacau-Madrid, introdusa providential ca sa scap de drumul ostenitor pana la Otopeni.
In preajma sarbatorilor de iarna, am prins mult ravnita reducere (un 15 la suta care a acoperit numai bine selectarea locurilor). Am vrut sa fiu singura ca, daca tot am reusit in premiera sa il conving pe Adelin sa ma insoteasca in aceasta calatorie, vom sta unul langa altul in avion. Doar ca asa de bine le-am selectat ca, oficial, le-am ales si la dus si la intors unul in spatele celuilalt - noroc ca s-au prins la aeroport ca trebuie sa fi fost o scapare, de vreme ce purtam acelasi nume si le-au setat ei automat...chiar inainte de a-i ruga sa faca o permutare pentru binele si armonia familiei.
In preajma sarbatorilor de iarna, am prins mult ravnita reducere (un 15 la suta care a acoperit numai bine selectarea locurilor). Am vrut sa fiu singura ca, daca tot am reusit in premiera sa il conving pe Adelin sa ma insoteasca in aceasta calatorie, vom sta unul langa altul in avion. Doar ca asa de bine le-am selectat ca, oficial, le-am ales si la dus si la intors unul in spatele celuilalt - noroc ca s-au prins la aeroport ca trebuie sa fi fost o scapare, de vreme ce purtam acelasi nume si le-au setat ei automat...chiar inainte de a-i ruga sa faca o permutare pentru binele si armonia familiei.
Al doilea pas a fost sa caut alte cateva zile in iarna pe Booking cele mai avantajoase variante de cazare in cele 3 orase (Salamanca, Oviedo si Madrid) in care am poposit pentru cate 2-3 zile. Aici trebuie sa recunosc ca mi-a iesit destul de bine, pentru ca locatiile, conditiile de cazare si preturile au corespuns in totalitate. Doar ca si aici treaba cu 'premeditarea' nu ne-a scutit de ceva emotii, pentru ca, odata ajunsi la Oviedo dupa o calatorie cu Alsa de mai bine de 4 ore, pe o vreme londoneza, nicidecum demna de 'insorita Spanie', am constatat ca am uitat mapa cu harta printata si detaliile rezervarii (plus prezentarile mele pentru cursuri si conferinta) in autobuzul care ne-a adus de la Salamanca. Noroc cu telefoanele si conexiunile la net care rezolva rapid problemele si am recuperat cat ai clipi adresa cu ajutorul Mirunei.
Nici la adresa de cazare din Madrid nu am nimerit chiar din prima, pentru ca ne-am bazat pe Google Maps care ne-a dat un traseu care trebuia sa dureze mai putin de 10 minute pe jos, dar ne-am invartit pe Gran Via si pe stradute cand la stanga cand la dreapta, ca sa constatam ca hotelul (Hostal Oriente) plasat ultracentral avea statia de metrou Opera chiar in fata lui. Oricum am ajuns tot pe o ploaie care s-a incapatanat sa ne insoteasca ori de cate ori am calatorit. O fost insa foarte 'bine-crescuta' si s-a retras frumusel ca sa ne insorim ori de cate ori am avut program 'cultural'.
Nu puteam sa las la voia intamplarii nici transportul intern, asa ca am cumparat biletele direct de la Avanza si Alsa pentru rutele la dus si de la gara din Oviedo pe Alvia la intors spre Madrid. La conditii, clar sunt la standarde occidentale si nici preturile nu sunt de speriat. Iar atunci cand nu am avut harti printate, le-am luat de la centre de informare turistica sau le-am achizitionat pentru ca timpul prea scurt nu ne permitea sa bajbaim asa pe strazi atunci cand aveam programat sa ajungem undeva.
Nu puteam sa las la voia intamplarii nici transportul intern, asa ca am cumparat biletele direct de la Avanza si Alsa pentru rutele la dus si de la gara din Oviedo pe Alvia la intors spre Madrid. La conditii, clar sunt la standarde occidentale si nici preturile nu sunt de speriat. Iar atunci cand nu am avut harti printate, le-am luat de la centre de informare turistica sau le-am achizitionat pentru ca timpul prea scurt nu ne permitea sa bajbaim asa pe strazi atunci cand aveam programat sa ajungem undeva.
Stilul semi-aventurier
Ne-am permis sa lasam usor la voia intamplarii partea de explorare culturala - turistica si gastronomica, gandindu-ne ca, daca tot avem Wi-Fi la fiecare hotel, putem foarte bine sa ne facem 'temele' si de la zi la alta. A fost bine pe de o parte, ca nu ne-am simtit obligati sa 'bifam' nu stiu cate locatii vizitate intr-o zi, doar pentru ca sunt recomandate ca fiind cele mai 'tari' atractii turistice dintr-o zona.
Daca e sa luam fiecare zi in parte, as zice ca am fost mult mai destinsi atunci cand nu am avut un traseu clar prestabilit decat atunci cand am vrut cu orice pret sa facem ceva si am alergat la propriu sa nu ratam 'obiectivul'.
SALAMANCA
Prima seara am petrecut-o in Salamanca, oras pe care l-am ales pentru ca era pe ruta spre Oviedo si promitea o aventura culturala pe care numai un site din patrimoniul cultural Unesco si Capitala Culturala Europeana (in 2002) il poate oferi. A fost chiar mai mult decat ne asteptam, pentru ca aveam in plan sa vedem Universitatea din Salamanca si catedrala veche, dar ne-am desfatat privirile si incantat auzul cu mult mai mult de atat.
Primul contact cu "buena vida" in stil spaniol l-am avut de cum am lasat bagajele in camera si am iesit in recunoastere. Desi nu vorbea engleza, intelesesem din discutia receptionerei cu o alta doamna ca e in acel week-end un festival care are legatura cu universitatea. Asa ca am iutit pasul sa vedem despre ce e vorba. Chiar pe strada pe care era Hosteria Sara, am intalnit primul grup de tineri muzicanti (de fapt multi nu mai erau asa de tineri) care cantau serenade sub balcoane in plina zi, imbracati in niste costume spectaculoase. Si ne-am luat dupa ei ca la carnaval, pana am ajuns in Plaza Mayor care e realmente una din cele mai frumoase piete publice prin care am trecut.
Acolo s-au adunat grupurile de 'trubaduri' care aveau fiecare costume distinctive, fluturau steaguri si incercau fiecare sa isi atraga si sa isi intretina audienta cat mai mult timp. In pauze, mai prindeau curaj cu cate o halba de bere ca sa mearga mai bine cantarile. Ne-am considerat extrem de norocosi ca am nimerit intr-o perioada in care se desfasoara asa un eveniment, o cale de a incepe cu 'fiesta' in stil traditional spaniol. Culmea ca aveam sa descopar ca aceste trupe numite "tunas" sunt formate din studenti si absolventi ai universitatilor care colinda orasele si chiar tarile debordand de o voie buna molipsitoare, doar ca nu o mai fac ca acum sute de ani ca sa se intretina, ci ca sa duca traditia mai departe.
Primul contact cu "buena vida" in stil spaniol l-am avut de cum am lasat bagajele in camera si am iesit in recunoastere. Desi nu vorbea engleza, intelesesem din discutia receptionerei cu o alta doamna ca e in acel week-end un festival care are legatura cu universitatea. Asa ca am iutit pasul sa vedem despre ce e vorba. Chiar pe strada pe care era Hosteria Sara, am intalnit primul grup de tineri muzicanti (de fapt multi nu mai erau asa de tineri) care cantau serenade sub balcoane in plina zi, imbracati in niste costume spectaculoase. Si ne-am luat dupa ei ca la carnaval, pana am ajuns in Plaza Mayor care e realmente una din cele mai frumoase piete publice prin care am trecut.
Acolo s-au adunat grupurile de 'trubaduri' care aveau fiecare costume distinctive, fluturau steaguri si incercau fiecare sa isi atraga si sa isi intretina audienta cat mai mult timp. In pauze, mai prindeau curaj cu cate o halba de bere ca sa mearga mai bine cantarile. Ne-am considerat extrem de norocosi ca am nimerit intr-o perioada in care se desfasoara asa un eveniment, o cale de a incepe cu 'fiesta' in stil traditional spaniol. Culmea ca aveam sa descopar ca aceste trupe numite "tunas" sunt formate din studenti si absolventi ai universitatilor care colinda orasele si chiar tarile debordand de o voie buna molipsitoare, doar ca nu o mai fac ca acum sute de ani ca sa se intretina, ci ca sa duca traditia mai departe.
A doua zi am pornit sa vizitam efectiv orasul, nu inainte de a servi un 'desayuno", la doi pasi de hotel, la Erasmus Cafe. Ma gandeam ca, printr-o coincidenta fericita, are de-a face cu programul, dar mi-am dat seama ca mai mult cu personajul. Cert e ca acolo am luat contact prima data cu "simbolul" orasului reprezentat de o legendara broscuta care trebuie descoperita pe frontispiciul universitatii ca sa iti poarte noroc. Altfel, o iei ca amuleta din magazinele de suveniruri sau o poti gasi ca noi lasata de clienti impreuna cu biletele la masa la care servesti micul dejun.
Impresionanta prin grandoare si arhitectonica, vechea catedrala mi-a lasat aceeasi impresie de nemarginire specifica lacasurilor catolice ca si Universitatea pontificala (privata) care e de-a dreptul somptuoasa. A fost mai greu de gasit universitatea publica, in jurul careia ne-am invartit pana am ametit ca nu ii gaseam intrarea. Institutia este impresionanta prin vechimea ei - este cea mai veche din Spania si a treia cea mai veche din Europa. Fondata inca din 1134, a primit cartea regala de infiintare in 1218 si a devenit prima institutie de invatamant cu titlul formal de 'universitate'. Am simtit aici, ca si la Coimbra,Wroclaw sau Pavia cum e sa respiri aerul unui edificiu academic cu o traditie inegalabila si am intrat in salile deschise spre vizitare cu aceeasi piosenie ca la vechea catedrala datand din sec. XII-XIII. In rest, tot centrul instoric e intesat de biserici, colegii si palate care mai de care mai maiestuoase.
Dupa o repriza de ploaie cu soare care ne-a convins sa ne retragem la adapost, am avut parte de un superb curcubeu, care vestea zari senine pentru calatoria noastra. Asa ca nu am rezistat sa nu renuntam putin la umbrela pentru a imortaliza momentul.
Si asa se face ca am pornit in urmatorul pas al calatoriei con "allegria", alegand drumul spre "prosperidad".
Situat pe una din rutele de pelerinaj importante pentru crestinii catolici, Oviedo imbina in mod fericit noul si traditionalul, oferind ceva pe gustul fiecaruia. Catedrala San Slavador din Oviedo cunoscuta ca punct de pornire pentru El Camino Primitivo de Santiago, adaposteste in Camera Sfanta niste relicve foarte importante, printre care Sudarium sau Giulgiul lui Isus (panza care i-a acoperit fata si a fost gasita in mormantul sfant), Crucea Îngerilor, Crucea Victoriei, Cutia de Agate și Arca Santa. Din 1998, Camera Sfânta face parte din patrimoniul UNESCO.
Cred ca o protectie sigur am avut in acest oras pentru ca am avut la universitate doua colege, Irene si Maria del Carmen care si-au asumat rolul de ingeri pazitori, netezindu-mi drumul pentru toate activitatile desfasurate. In plus, am putut sa o cunosc pe studenta noastra, Emilia, o persoana speciala, a carei experienta de viata poate face usor subiectul unui roman, film sau macar pilda de viata pentru cei deznadajduiti si aflati in suferinta. Daca ea a reusit sa invinga dupa ani buni o boala teribila si astazi ii uimeste si pe spanioli cu performantele ei academice, atunci inseamna ca Dzeu a binecuvantat-o si i-a dat o noua viata. Atata modestie, simplitate in bogatie sufleteasca si caldura mai rar mi-a fost dat sa simt. Printr-o intamplare fericita, am putut sa ii facem si noi o bucurie scotand-o din mediul ei de lucru ca sa o sarbatorim cu ocazia zilei de nastere.
Intr-una din cele mai insorite dupa-amieze, am dat o fuga din Oviedo, capitala provinciei (fost regat/principat al Asturie) la jumatate de ora distanta de mers cu trenul pana la Gijon (capitala turistica si port la Marea Cantabrica). Am avut aici un episod care se putea lasa cu o amenda usturatoare. Ne-am luat bilet dus-intors la trenul Renfe si totul a fost Ok la dus. La intoarcere insa, nu intelegeam de ce nu ne lasa sa trecem de porti. Cum trenul pe care il asteptasem aproape o ora se pregatea sa plece si altul nu se vedea pe panou, am intrat asa cum mi-a recomandat la casa de bilete pe la poarta Renfe. Partea care nu intra in tipic era ca am trecut amandoi impreuna cu o alta doamna pe sub benzile despartitoare dintre peroane si ne-am urcat triumfatori in tren. Ne-am minunat tot drumul cum merg ei pe un traseu la dus si pe cu totul altul la intors. In Oviedo insa, poarta iar s-a incapatanat sa nu ne lasa sa trecem. Am avut mare noroc ca o angajata a inteles ce isprava am facut din nestiinta si ne-a explicat si noua ca ne-am urcat in trenul altei companii decat cea la care aveam bilet - Feve. Cand a deschis poarta, am 'zburat' de acolo ca pasarile scapate din colivie fara sa mai privim in urma.
Revenind la mica 'escapada' la Gijon, in zona Asturiei care e una predominant montana, aici, la Gijon, muntele se arunca in bratele revarsate ale marii. Pentru ca mai e pana la vacanta de vara cand ne vom rasfata la marea noastra, mi-am zis ca e pacat sa nu profit de sansa de a simti in avanpremiera briza marii.
Experiente...gastronomice
Spre dezamagirea mea, care aveam incredere ca s-a prins destula spaniola in anii '90 cand urmaream cu fidelitate telenovelele sudamericane, la partea cu vorbitul nu a mers prea usor. Asa ca, principala dificultate inca de la inceputul calatoriei a fost interactiunea la restaurante unde majoritatea chelnerilor vorbeau, in mod firesc, doar spaniola si meniurile aveau varianta in engleza doar daca te descurcai sa il ceri...Asa ca, in privinta experientei gastronomice, calatoria noastra a fost aproape una initiatica, descoperind pe rand ce inseamna felurile de mancare din meniul zilei, refuzand desertul la incepand crezand ca se plateste separat, ghicind denumiri.
Cat priveste felurile de mancare degustate, am fost destul de precauti in cele 2 zile petrecute la Salamanca, alegand 'clasice' specialitati de pui sau porc. Odata ajunsi in Oviedo, dupa un periplu pe calea Gascona (unde sunt restaurante care servesc cidru traditional asturian), am ajuns in prima seara in piata din fata catedralei unde, obositi si infometati, a inaltat Adelin o ruga sa ne apara un loc unde sa putem si noi manca ceva simplu, dar recognoscibil in meniu dupa nume si imagini. Cum spuneam,dupa ce am admirat cladirea catedralei, ne-am coborat privirea dinspre turn spre singurul restaurant luminat din piata, al carui firma arata ceva ce semana a galinacee...Huevos Rotos (adicatelea ochiuri)...si ne-am zis ca acolo nu avem cum sa dam gres. In rest, desi ne doream sa incercam tapas la care se facea reclama in orice restaurant, modul in care erau servite, direct la bar de unde trebuiau comandate, evident, in spaniola, ne-a facut sa asteptam pana la Madrid, unde personalul macar rupe ceva engleza. Cat priveste sansa unui meniu vegetarian e una slaba, dovada fiind tentativa noastra de a gasi ceva pentru Emilia care sa nu aiba...urme de carne.Mai simpatic a fost cum am ajuns la Gijon sa luam pranzul la un restaurant foarte aproape de plaja. Am ales noi hotarati un fel de 'paella', dar cand a venit chelnerul si a inceput sa turuie cu entuziasm si ne-a vazut incurcati, au fost de ajuns 3 cuvinte magice - soup, fish, 'postre' (desert) si ne-a convins sa luam tot meniul zilei. Ne-am zis ca de-acum, Dzeu cu mila, om vedea noi ce-om manca si cat platim. Si ca experimentul sa fie complet, am mai luat si o sticla de 'sidra' (cidru) din cele pe care le serveau toti la Oviedo cu chelnerii turnandu-le in pahare ca din avion la terase, pana duhneau strazile alea de mirosul intepator. Cu tot respectul pentru gusturile localnicilor, pe al nostru sigur nu a fost, dar l-am baut gandindu-ne ca e prima si...ultima oara.
Nu stiu daca Budha ala de la intrare ne-a protejat in vreun fel, ca eu nu l-am vazut decat cand m-am uitat la poze mai tarziu, dar, cu exceptia cidrului care n-a fost pe gustul niciunuia din noi (noroc cu modul de servire), asta a fost una din cele mai gustoase mese.
