Din dorinta de a multumi unei persoane care ti-a facut
un bine, ti-a fost aproape intr-un moment de cumpana sau, pur si simplu, ti-a
adresat o vorba de incurajare atunci cand iti era mai greu, poti simti uneori
nevoia de a-ti exprima recunostinta intr-o forma verbala sau fizica. De fapt, recunostinta
ar trebui sa aiba o foarte puternica incarcatura spirituala, avand rolul de a imbogati
sufleteste pe cel care o primeste si de a elibera pe cel care o practica. Louise
Hay accentueaza tocmai aceasta dimensiune spirituala si puterea imensa de transformare
profunda a fiintei umane:
„Recunoştinţa schimbă felul în care
percepem viaţa şi pe noi înşine. Situaţii dificile care odată ni se păreau
intolerabile, acum se transformă. În momentul în care simţim recunoştinţă,
situaţiile se luminează, şi apoi putem vedea oportunităţile pentru a face
schimbări. Când recunoştinţa devine un mod de viaţă, succesul, pacea, fericirea
şi sănătatea sunt la ordinea zilei. Cu cât o simţi mai mult, cu atât mai multe
motive găseşti ca să o simţi. Recunoştinţa este o forţă miraculoasă, precum un
magnet magic, care generează şi atrage mult mai mult decât ai primit deja. Este
ca o energie vie, ea îţi luminează calea pentru ca tu să devii mult mai mult
decât ai experimentat deja!”
Suntem expusi la sau practicam noi insine (voluntar sau
involuntar, constient sau inconstient) o varietate de forme si stiluri de
manifestare a recunostintei care merg de la
- lipsa de recunostinta (manifestata prin a te purta ca si cum totul ti se cuvine, ca meriti doar sa primesti fara sa daruiesti nimic in schimb),
- recunostinta disimulata sub forma unor incercari de a castiga bunavointa cuiva sau chiar de a-i forta mana,
- gesturile de profunda recunostinta, venite din adancurile unei fiinte care simte ca trebuie sa isi manifeste multumirea si aprecierea pentru tot ceea ce este, ce are si primeste.
Verbal
Ca o iubitoare a vorbelor ce sunt, am agreat
intotdeauna ideea exprimarii recunostintei prin cuvinte potrivite, incercand sa
rafinez modalitatile de exprimare astfel incat sa existe o concordanta intre
ceea ce simt si ceea ce transmit. Pentru mine, multumirile sincere, atunci cand
cineva considera ca am avut o inraurire asupra existentei sale, imi umplu inima
de o bucurie necuprinsa in cuvinte. Ma mahneste profund sa vad ca sunt atatea
persoane care le considera insuficiente si simt ca e nevoie sa le insoteasca de
gesturi din cele mai costisitoare si impovaratoare pentru ambele parti.
Pentru ca uneori uitam sa ne bucuram de lucrurile minunate
dar comune cu care viata ne-a daruit (sanatate, familie), ajungem sa fim
profund nefericiti aspirand la tinte marete (cariera, avere, calatorii, casa visurilor,
partenerul de viata ideal etc.). Cum e la moda terapia, ca sa ne reconectam la
ce are cu adevarat valoare in vietile noastre ni se recomanda sa practicam exercitiile
de recunostinta care iau forma fizica a listelor sau jurnalelor de recunostinta.
Eu cred ca nu e nevoie sa ajungem asa de departe cand putem sa trecem in
revista motivele cotidiene de recunostinta si sa exprimam multumirile in
rugaciunile noastre.
Mental
Trebuie sa recunoastem ca nu toata lumea se pricepe la
vorbe si multe persoane au adesea retinerea in a exprima multumiri in mod
direct. De cate ori nu ati cautat in minte cea mai buna cale de a transmite
cuiva cat de recunoscatori ii sunteti, construind scenarii si alegand formule
sugestive, ca apoi, aflati fata in fata cu acea persoana, sa vi se opreasca
toate cuvintele in gat si sa iasa doar acel firav „Multumesc”. Si atunci avem o
solutie la fel de viabila, si anume, sa adresam gandul de recunostinta a carui
energie persoana sigur il simte, fara a sti de unde o invaluie starea de bine.
Emotional
Pentru ca verbalul este o caracteristica tipic umana,
ne putem raporta intai la lumea necuvantatoarelor, unde recunostinta pentru o
vorba blajina, o mangaiere, un brat de fân, un bol de lapte sau un os de ros se
vede in ochii umeziti, datul din coada bucuros sau orice alt mod animalier de
manifestare. Ei bine, oamenii care sunt de felul lor sentimentali sau pur si
simplu mai sensibili, dau frau liber emotiilor, revarsand asupra
binefacatorilor lor lacrimi de recunostinta, imbratisari, strangeri de mana.
Iar cand au impresia ca nu au suficienta incarcatura emotionala, ajung la
gesturi care sunt, cel mai adesea, exagerate si chiar deplasate, de genul
pupaturilor de mana, temenelilor si sarutarilor de picioare, care se dovedesc total
deplasate in prezent in cultura occidentala, dar sunt inca binevenite in cea
orientala. E adevarat ca nu acelasi lucru se poate spune despre prosternarile
si mataniile facute in context religios si adresate unei divinitati careia i se
aduc multumiri.
Gestual/faptic
De
mii de ani, gesturile de recunostinta se traduc in acte ritualice de oferire de cadouri,
insemne, titluri, medalii jubiliare, in functie de contributia adusa de
persoana careia ii sunt oferite. Recunoasterea meritelor cuiva se poate face
atat in timpul vietii in cadrul unor festivitati speciale (de genul decernarii
de premii pentru intreaga cariera, conferirii de titluri de cetatean de onoare,
de Doctor Honoris Causa etc.) cat si post mortem, in comemorari periodice.
In
ritualurile cotidiene, gesturile sunt mult mai simple si nu necesita atata
pompa. Dat fiind ca faptele conteaza adesea mai mult decat vorbele, a intoarce
o favoare sau a incerca sa rasplatesti binele facut cu un alt bine sunt
considerate absolut suficiente. Personal, nu sunt de acord cu oferirea de atentii ca gesturi de recunostinta in cadru institutional. De ce? Pentru ca persoanele care fac asta, cel mai
adesea ca parte din cutuma/de convenienta (ca 'asa se face'/'se poarta') sau din obligatie (ca 'asa
trebuie'/'se cuvine') sunt la limita legalitatii. Pentru ca investesc bani in atentia oferita in loc sa investeasca
sentimente de recunostinta…Sa oferi cuiva ce ti-ar placea tie sa primesti si sa
simti ca persoana respectiva merita asta mai mult decat tine nu are cum sa canalizeze
energie pozitiva asupra acesteia. Dimpotriva, o indatorezi si o impovarezi daca
gestul e disproportionat in raport cu serviciul facut. Si apoi, daca tot nu
cunosti suficient de bine pe cineva, de ce sa ii oferi ceea ce are mai multa insemnatate
pentru tine decat pentru el/ea?
Spiritual
Exprimarea recunostintei fata de divinitate/i are
radacini adanci in istoria umanitatii si s-a realizat pe multiple cai. De la
ofrande si jertfe de multumire, la donatii si ctitorirea de salasuri de cult,
oamenii au facut mereu gesturi de recunostinta concrete. Mai mult
decat atat, indiferent de religie, si-au inaltat ruga spre ceruri aducand
cantare de multumire (vezi Psalmul 106 – „Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe
care le-a făcut fiilor oamenilor!” http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=106).
Cultural
Ziua Recunostintei (Thanksgiving Day) e o traditie seculara
in cultura si spiritualitatea americana, care isi pastreaza nestirbita menirea de
a aduce multumiri lui D-zeu pentru bogatia recoltei de peste an si pentru
multele binefaceri primite pe parcursul acestuia. În fiecare an, preşedintele SUA dă publicităţii
o proclamaţie de genul: „Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) ne oferă fiecăruia
dintre noi şansa să ne gândim la multele noastre binefaceri – libertăţile de
care ne bucurăm, timpul pe care îl petrecem cu cei pe care îi iubim, curajoşii
bărbaţi şi femei care apără naţiunea noastră acasă şi în străinătate. Această
tradiţie ne reaminteşte că, indiferent de originile sau convingerile noastre,
indiferent de cine suntem sau pe cine iubim, suntem în primul şi în primul rând
americani.” E pacat ca alte traditii care nu ne reprezinta si au o
tenta pur comerciala (Valentine’s Day sau Halloween) au prins foarte bine in
tara noastra, dar aceasta nu a fost adaptata intr-o forma care sa se integreze
usor macar in cultura urbana.
