 |
| ICOS Congress, Debrecen 2017 |
Sunt mai bine de 15 ani de cand am intrat
in ‘circuitul’ conferintelor academice si as zice ca am avut cateva experiente
interesante sau cel putin memorabile...
Oficial, pentru personalul
academic, o conferinta este o ocazie buna sa faca schimb de idei, sa isi comunice
realizarile stiintifice, sa se racordeze la o comunitate mai larga decat cea in
care isi desfasoara activitatea...Pentru organizatori, e momentul sa isi faca o
carte de vizita si sa stabileasca noi contacte. Pentru cei mai intreprinzatori,
e chiar rost si de niste fonduri de care sa dispuna cu sau fara restrictie...ca
sa nu spun o afacere in toata regula. In orice caz, sunt mai multe categorii de
participari la conferinte si cel putin tot atatea...stiluri de…abordare.
In primul rand, este stilul impus, practicat mai ales de
tinerii cercetatori, care au nevoie de comunicari la conferinte si publicari in
volume ale conferintelor in perioada cat sunt la studii sau pentru a obtine o
validare a rezultatelor stiintifice, un feed-back si orientare de la
cercetatorii cu reputatie si experienta. Din pacate, pe langa cei care chiar au
aplecare spre cercetarea stiintifica si care o fac cu profesionalism, sunt si
cei care nu au nicio chemare...pseudo-cercetatorii, cei care au doar pretentii
academice. Se inscriu la conferinte si anunta in preziua prezentarii ca i-a
retinut ceva si nu mai pot veni sau, mai rau, nici macar nu anunta. Cel mai
jenant este cand, efectiv se fofileaza din sala atunci cand vad ca au auditoriu serios si ei
stiu ca au doar o incropeala de lucrare, fara cap si fara coada. De altfel, printre
acestia sunt si cei care, daca ajung sa prezinte la vreo conferinta...de
obicei, an de an doar a propriei facultati, se lauda ca au reusit sa scrie
lucrarea in noaptea dinainte sau ca au reusit sa faca prezentarea lucrarii fara
a avea macar… lucrarea. Toata admiratia pentru performanta lor, eu nu am putut
pt nicio conferinta din zecile la care am fost pana acum sa fac asta...nu am
lucrare, nu am comunicare...
Stilul 'absent'
Ei bine, aici nu ma refer la absenta fizica, ci la acea lipsa totala de interes fata de prezentarea la care unii vin in sala...din obligatie sau ca sa faca act de prezenta. Asa se face ca ii vezi...motaind, foindu-se pe scaun si privind in gol sau fixand ceasul cu maxim interes; mai nou, butoneaza telefonul pe sub masa mai ceva decat un invatacel total plictisit...iar la urma 'rup usa' de parca au dat...turcii.
Stilul 'fan(atic)'
La polul opus, ar fi modul in care actioneaza tinerele 'talente', care duc trena marilor somitati, sorbindu-le cuvintele,
extaziindu-se la fiecare perla de intelepciune daruita de marii lor
mentori...E uimitor sa vezi cum vrajitele discipole avide de 'iluminare' graviteaza pe orbita unor
venerabili domni... ca mustele (sau orice alte insecte zburatoare) la bec. Nu stiu daca isi ard aripile, dar sigur
multe nu realizeaza cat sunt de caraghioase sau exagerate cu grija lor pt
confortul acestora.
Stilul 'interesat'
De partea cealalta, sunt numele
sonore din diferite domenii, pe care orice conferinta respectabila le curteaza
ca sa dea 'greutate'. Curtat e putin spus, pentru ca se fac eforturi nu numai
sa li se suporte toate cheltuielile (lor si familiilor de multe ori), dar li se
platesc si prezentarile in plen, li se ofera excursii, mici cadouri etc. Se
ajunge la un fel de prestare de servicii de plenier la conferinte, pe care unii
le fac cu tarife negociabile sau clar stabilite. La urma, tot ei asteapta
temenele pentru marea onoare de a fi citit de la tribuna, cap coada ca un
automat, sau tacticos, cu intonatie o lucrare reciclata.
Stilul expert
Evident ca sunt si
adevaratii plenieri, care nu pretind nici onoruri nici plata 'serviciilor', care capteaza si captiveaza publicul cu talent oratoric,
care vin cu chestii originale, care se reinventeaza cu fiecare 'aparitie
publica'...
Din fericire, destul de multi cercetatori
practica stilul liber, inscriindu-se
si participand la congrese si conferinte de bunavoie si nesiliti de nimeni, doar
animati de curiozitate intelectuala, de dorinta de a face parte dintr-o
comunitate care le impartaseste interesele, de a-si dovedi ca munca lor
conteaza si poate contribui la dezvoltarea unei directii de cercetare. E
adevarat ca unii sunt astenici si puternic interiorizati, timizi si cu aspect
de soareci de biblioteca, sau proaspat scosi de la naftalina. Se aprind cu maxim entuziasm
si stralucesc doar pentru 20-30 minute cat tin prezentarea si discutiile, apoi
cad din nou in apatia lor. Altii sunt foarte energici, entuziasti, dornici sa
absoarba cat mai mult sau sa comunice si celorlalti din domeniul lor de
interes...din pacate, pot fi asa de zelosi incat nu stiu cand e cazul sa se opreasca, chiar si
cand publicul da semne de exasperare.
Stilul turist e practicat adesea atat de cei care suporta toate costurile participarii din
propriul buzunar (si se simt pe deplin indreptatiti sa se bucure si de o
mini-vacanta), cat si de cei care folosesc conferinta ca un pretext sa
deconteze din fondurile institutiei la care sunt afiliati sau din proiecte
vacante in toata regula, in care doar bifeaza trecerea pe la sectiunea lor
cat sa faca prezentarea intre 2 obiective turistice. Lodge a prezentat
magistral acest stil si e clar valabil pt orice perioada. Alegerea
conferintelor dupa locatii si nu dupa tematica si domenii de interes e o
practica foarte raspandita care permite, de ce sa nu recunoastem, imbinarea utilului cu
placutul...
Daca ar fi sa ma refer la stilul meu, as zice ca se vrea unul...profesionist...incerc
sa ma pliez pe tematica propusa, nu ma inscriu daca stiu ca nu voi
participa. In acelasi timp, incerc sa ma bucur de fiecare experienta in parte si sa fac din fiecare participare una care merita tinuta minte.
Se pare insa ca, independent de vointa
mea, la capitolul participari in strainatate, asa putine cat mi-am putut
permite cu autofinantare, am avut parte de unul usor ghinionist...conferintele
in sine au fost de tinuta academica si au meritat efortul...contextul mai larg
a avut insa cateva elemente-surpriza...nu tocmai placute. Cele mai vii in
memorie imi sunt, la distanta de 10 ani, 2 conferinte – una in Polonia si, cea
mai recenta, in Ungaria.
La cea de la Gniezno, in Polonia, ne-am
trezit ca nu aveau disponibile 3 camere (2 single si 1 dubla asa cum
rezervasem pentru 1 noapte in Poznan), ci doar 2 camere duble...cum
eram 3 doamne si 1 domn, chiar si colegi, niciuna nu eram dispuse sa ii tinem
companie domnului...pana la urma s-a indurat receptionera sa ne dea o camera
dubla si una tripla, in care am facut in prealabil curat, pentru ca arata de
parca cei dinainte nici nu plecasera din ea...De altfel, am si stat cu teama ca
ne trezim peste noapte cu alti ‘locatari’…Ca sa tinem mai bine minte
evenimentul, la intoarcerea spre casa, vazand ca avionul spre Varsovia e in
intarziere, am cerut asigurari ca vom prinde legatura spre Bucuresti...si le-am
primit cu maxima nonsalanta...ca sa constatam ca avionul nostru plecase deja cand
noi abia aterizam la Varsovia...si asa am avut part de 10 din cele mai lungi ore de
asteptare pana la urmatorul zbor...si am dat atatea ture prin duty free la
testat mostre, ca deja ne priveau (cam lung, e drept) vanzatorii ca fiind de-ai
casei...
Mai de curand insa, am avut parte de
o experienta si mai insolita...am platit rezervarea pt 2 nopti in Debrecen, cu 5
luni inainte, prin organizatorii conferintei care m-au anuntat cu 2 saptamani
inainte de conferinta ca nu e disponibila locatia pt care am optat. Am acceptat
noua lor varianta lor si am primit asigurari ce e mai bine decat la prima.
Odata ajunsa la pensiune, am aflat cu stupoare ca am rezervare pt noaptea
dinaintea sosirii mele si pt cea care urma. Am insistat ca e o greseala, ca eu
am platit pt 2 nopti din momentul sosirii mele...mi-au promis ca imi pot gasi o
alta camera pt a doua noapte, dar trebuie sa vorbesc cu cei care au facut
rezervarea sa lamureasca cine plateste..long story short, am vorbit cu cineva
din comitetul de organizare si mi-au spus ca ei nu au ce face, ca asa au avut
datele de la inscriere (si eu nu aveam nicio dovada ca nu au dreptate, pt ca
inscrierea a fost online si factura emisa de ei nu specifica datele). Pe
urma, am avut jumatate de noapte un minunat concert din camera vecina… de urlete
de sugar cu colici sau chef de..dezvoltat plamanii. Asa ca, decat sa mai si
platesc inca o noapte pentru asemenea evolutie…'artistica', m-am hotarat sa plec in noaptea imediat
dupa conferinta inapoi la Oradea, unde oricum aveam inchiriat un apartament si
ma asteptau ai mei. Dimineata la receptie nu mai era tipul amabil si bun vorbitor
de engleza din ziua precedenta ci o tipa acra si putin vorbitoare de limbi
straine. Noroc cu Google translate ca a facut traducerea mesajului meu destul
de inteligibila ca sa imi ‘gazduiasca’ bagajul gratis pana plec si sa inteleaga
ca nu mai vreau nicio camera...
Trebuie sa spun ca drumul Oradea -
Debrecen l-am facut cu o cursa speciala pt pasagerii din Romania veniti cu
curse aeriene pe aeroportul din Debrecen si pretul a fost f bun. Am facut
rezervare pe site-ul firmei de transport si pt intoarcere la ora locala 1(noaptea)
si am pornit spre aeroport cu un taxi pe la 9.30 seara...ca sa fiu in siguranta
(credeam eu). Si de aici incepe alta sarada...la aeroport, nu era nicio alta
masina in parcare si cam intuneric in cladirea pe care am recunoscut-o de la
venire. Cand a plecat taximetristul am avut o strangere de inima...ajunsa la
scarile cladirii, m-a intampinat un domn politist care, din fericire, vorbea
engleza. L-am intrebat daca aeroportul e deschis si mi-a confirmat ca da...l-am
intrebat de ce e intuneric bezna si nu a raspuns la gluma mea ca probabil fac
economie. Mi-a cerut biletul si actele de identificare, i-am explicat ca nu am
venit pt un zbor ci pt o cursa de autobuz...m-a legitimat, a zis ca e in regula
si m-a lasat sa intru sa stau pe o bancuta, tot in intuneric...ar fi trebuit sa
ma simt privilegiata sa am un aeroport numai pt mine...cica mai e si al doilea
ca marime din Ungaria...dar stand la lumina automatului de cafea, cu politistul
care isi facea de lucru patruland nu m-am simtit confortabil deloc. Noroc cu o
prietena ca mi-a tinut companie pe Messenger vreo ora. Deja ma resemnasem si
asteptam sa treaca inca 2 ore interminabile, cand domnul politist a venit
vijelios sa imi spuna ca a venit microbuzul de Oradea...i-am multumit ca m-a
anuntat, dar a insistat ca trebuie sa merg sa vorbesc cu soferul...m-am ridicat
cuminte, mi-am luat bagajelul si m-am lasat escortata cu o lanterna pana la
microbuz. Soferul care tocmai isi numara banii de la ultima cursa a
inmarmurit...era român, nu vorbea ungureste sau englezeste si nu intelegea ce
vrea politistul de la el. S-a linistit rapid cand i-am explicat ca am rezervare
pt cursa de la 1 si am venit mai repede din oras din Debrecen...m-a poftit
inauntru, mi-a dat bilet si mi-a tinut companie (sonora, cu un sforait sanatos)
inca 1 ora si jumatate. Parcarea a inceput sa se anime, luminile sa se aprinda
timid, semn ca se apropia momentul aterizarii cursei si al momentului in care
intram in firescul unei calatorii...
Sincer, la urmatoarea conferinta
programata in strainatate, cand familia va mai accepta sa ma sponsorizeze, sper
sa se sparga...ghinionul, atat la cazare cat si la deplasare...si sa va vorbesc de cu totul alt stil de...abordare...
