Nici nu am pornit bine în mult așteptata și oarecum planificata vacanță, că
m-am surprins reacționând 'sifonat' și disproporționat în raport cu motivul (ar
zice Miruna), firesc îngrijorată (ar spune și alți părinți). Motivul? Un
telefon primit cu o seară înainte de a porni spre Sibiu unde urma să ne
'recuperăm' copiii dintr-o tabără și să pornim în concediul de familie. Codrin,
care îmi făcuse zilnic un raport entuziast, se auzea acum cam slab și mă anunța,
printre altele, că a fost într-o excursie cu grupul și s-a cam pierdut prin oraș.
Evident că faptul că suna din tabără, de pe telefonul Mirunei, trebuia să fie liniștitor
pentru că însemna că e în siguranță, dar detaliile au fost departe de a ajuta
la asta. Pe scurt...nu e tocmai firesc să auzi că propriul copil de numai 10
ani a fost 'puțin' uitat într-un magazin, deși plecase într-un grup cu 2
autocare de copii cu traineri și profesori însoțitori. E adevărat că el culegând
'floricele' din pădurea urbană (suveniruri după care e atât de împătimit) nu
s-a ținut de 'cărare' (adică de colegi cum l-a sfătuit Miruna la plecare), dar
nici noi că nu ne-am pus până acum problema că trebuie să ii facem instructaj
serios în caz de 'rătăcire a drumului'. Cert este că, odată recuperat, a reușit
într-un fel, pentru o seară, să devină un fel de erou al taberei, pentru că a reacționat
după reperele adulților foarte bine în situația în care s-a aflat, fără a intra
în panică, așteptând încrezător la ultimul muzeu vizitat să vină cineva după
el...
Mi-au trebuit câteva zile în care am despicat toate firele, trecut în
revista toți 'vinovații' și proiectat diferite scenarii să realizez că el,
'aiuritul', cum îi spune drăgăstos sora-să, poartă 'vina' de a fi făcut exact
ce fac mulți excursioniști în goana după ceva care să le amintească de trecerea
lor printr-un anumit loc: a alergat după suveniruri. E adevărat că a auzit anunțul
că mai are doar 10 minute și pleacă autocarul, dar, fără sora vigilentă în
preajma, fără ceas sau telefon la el, furat de 'peisaj', a pierdut noțiunea
timpului și a continuat să caute suveniruri...și culmea, nu pentru el, ci
pentru cei dragi.
Când ne-am regăsit a doua zi, prima lui grija a fost să ne facă cadou
suvenirurile pentru care a ajuns...de pomină: o brățară pe care o căutase să
fie în culoarea mea preferată, un magnet pentru Adelin pentru că știe că e colecționar...avusese
grija și de Miruna să ii ofere deja o altă brățară turcoaz...mai târziu ne-a
pus în vedere că brățările sunt de fidelitate, adică un angajament să îi fim
loiale (mă întreb dacă nu o fi trăit deja și prin alte secole)...Acum zic că e rândul
nostru să îi oferim curând suvenirul la care râvnește: un ciocănel de șnițele...Ne-am
tot uitat zilele astea după unul și dacă nu îl găsim de data asta, cedez rugăminților
și îi luam sabia, arcul sau orice alt mărunțuș a tot vrut, că ar fi păcat ca
tocmai el să rămână...fără suvenir, nu-i așa?
