Am primit zilele acestea mesaje de multumire din partea colegelor de facultate cu care am reusit sa ne regasim, intr-o formula relativ restransa dupa...21 de ani de la absolvire. Nu le-am multumit inca in scris, pentru ca am vrut sa ma bucur de acel "arriere gout" al experientei traite. De fapt, eu am mai multe motive sa le multumesc pentru tot ce am simtit pe 5 august. Si pentru ca au considerat ca am avut un rol mai pregnant in aceasta reuniune de suflet decat cred eu, postarea asta le este dedicata integral.
Dincolo de incadrarea in tipare si forme practicate de cei mai multi dintre semenii nostri, ne retraim si rascolim amintirile in mod voit sau accidental. Reactionam in moduri diverse atunci cand redeschidem sipetul cu amintiri. Privim pe furis inauntru, din cand in cand, sau chemam familia si prietenii sa descopere, odata cu noi, comorile tainuite. La polul opus, decidem sa il ferecam din nou sau il aruncam in haul uitarii definitive cu fiecare capitol inchis din viata noastra.
Stilul entuziast... spre exuberant
Indraznesc sa cred ca o revedere de la terminarea unui ciclu de invatamant, indiferent cati ani vor fi trecut, este, in primul rand, un prilej de bucurie a regasirii unor oameni dragi, despre care avem amintiri de nesters in mintea noastra. E nevoie intotdeauna de un "frumos nebun" (iertare, Dana, daca nu te regasesti in eticheta asta), exuberant si extrem de insistent, care nu numai sa apese tragaciul amintirilor, ci sa persevereze pana cand ideea reuniunii devine fapta. Prima reactie la initiativa colegei noastre a fost primita cu mare entuziasm si deschidere. Au urmat luni intregi in care canalul de comunicare deschis pe grupul de Whatsap a adus impreuna majoritatea colegilor. Ideea ca vom avea sansa ca, dupa atatia ani, sa strangem din nou la piept oameni pe care viata i-a dus la mii si mii de kilometri distanta de noi, fara a fi avut ocazia de a-i vedea si auzi ani intregi, face sa incolteasca dorinta de a nu rata o astfel de intalnire. Si atunci, nimic nu sta in calea valului de entuziasm care ne cuprinde. Nici macar perspectiva de a intalni si oameni care ne-au otravit sufletul, ne-au jignit, umilit sau chiar terorizat nu ne face sa dam inapoi. Peste ani, suferinta s-a estompat prin uitare sau iertare si stim ca nu te mai pot atinge in versiunea actuala a sinelui nostru. Ne punem pe modul 'ignore bullies', ne inarmam cu replici pentru eventuale rautati si suntem gata sa trecem prin caruselul emotiilor.
Indraznesc sa cred ca o revedere de la terminarea unui ciclu de invatamant, indiferent cati ani vor fi trecut, este, in primul rand, un prilej de bucurie a regasirii unor oameni dragi, despre care avem amintiri de nesters in mintea noastra. E nevoie intotdeauna de un "frumos nebun" (iertare, Dana, daca nu te regasesti in eticheta asta), exuberant si extrem de insistent, care nu numai sa apese tragaciul amintirilor, ci sa persevereze pana cand ideea reuniunii devine fapta. Prima reactie la initiativa colegei noastre a fost primita cu mare entuziasm si deschidere. Au urmat luni intregi in care canalul de comunicare deschis pe grupul de Whatsap a adus impreuna majoritatea colegilor. Ideea ca vom avea sansa ca, dupa atatia ani, sa strangem din nou la piept oameni pe care viata i-a dus la mii si mii de kilometri distanta de noi, fara a fi avut ocazia de a-i vedea si auzi ani intregi, face sa incolteasca dorinta de a nu rata o astfel de intalnire. Si atunci, nimic nu sta in calea valului de entuziasm care ne cuprinde. Nici macar perspectiva de a intalni si oameni care ne-au otravit sufletul, ne-au jignit, umilit sau chiar terorizat nu ne face sa dam inapoi. Peste ani, suferinta s-a estompat prin uitare sau iertare si stim ca nu te mai pot atinge in versiunea actuala a sinelui nostru. Ne punem pe modul 'ignore bullies', ne inarmam cu replici pentru eventuale rautati si suntem gata sa trecem prin caruselul emotiilor.
Am simtit la fiecare din colegele mele si la profesorii care ne-au onorat cu prezenta aceasta bucurie a regasirii, a prezentei aici si acum, toti intr-un gand - sa emanam emotii pozitive, in stil propriu. Cred ca fotografiile facute ca instantanee surprind foarte bine aceste stari.
Stilul nostalgic...spre depresiv
Cu siguranta, pentru cei ancorati in trecut, care isi considera cursul vietii marcat de alegeri (ne)inspirate sau providentiale, de momente mai mult sau mai putin frumoase pe care le-au trait din plin, discrepanta intre cotidianul tern si plafonat si tumultul altor timpuri traite de ei accentueaza unda de melancolie si nostalgie. Oricine retraieste prin rememorare, cu maxima intensitate, fiecare din aceste secvente, in mod repetat, si se afunda in tristete risca sa dea in depresie si sa isi faca mai mult rau decat bine. Unii aleg sa infrunte aceste stari autodistructive si gasesc in reuniunile de acest gen combustibilul pentru a regasi bucuria de a trai prezentul. Altii considera ca ar putea fi, la un eventual bilant, mai prejos decat altii la partea de impliniri - in plan personal sau familial - si refuza sa se expuna, invocand diverse pretexte pentru a nu participa. Mai sunt si cei care au ajuns la asa un grad de autosuficienta sau marire in ochii lor, incat pare sub demnitatea lor sa se mai amestece cu gloata plebee...Chiar nu conteaza daca colegii care nu au mai ajuns la intalnirea noastra se incadreaza intr-una sau alta din categorii...putem doar spera ca, la urmatoarea, nostalgia va fi de bun augur si ii va face sa isi doreasca si ei sa practice primul stil.
Cu siguranta, pentru cei ancorati in trecut, care isi considera cursul vietii marcat de alegeri (ne)inspirate sau providentiale, de momente mai mult sau mai putin frumoase pe care le-au trait din plin, discrepanta intre cotidianul tern si plafonat si tumultul altor timpuri traite de ei accentueaza unda de melancolie si nostalgie. Oricine retraieste prin rememorare, cu maxima intensitate, fiecare din aceste secvente, in mod repetat, si se afunda in tristete risca sa dea in depresie si sa isi faca mai mult rau decat bine. Unii aleg sa infrunte aceste stari autodistructive si gasesc in reuniunile de acest gen combustibilul pentru a regasi bucuria de a trai prezentul. Altii considera ca ar putea fi, la un eventual bilant, mai prejos decat altii la partea de impliniri - in plan personal sau familial - si refuza sa se expuna, invocand diverse pretexte pentru a nu participa. Mai sunt si cei care au ajuns la asa un grad de autosuficienta sau marire in ochii lor, incat pare sub demnitatea lor sa se mai amestece cu gloata plebee...Chiar nu conteaza daca colegii care nu au mai ajuns la intalnirea noastra se incadreaza intr-una sau alta din categorii...putem doar spera ca, la urmatoarea, nostalgia va fi de bun augur si ii va face sa isi doreasca si ei sa practice primul stil.
Stilul ranchiunos spre neiertator
Din pacate, sunt destui cei care poarta in suflet povara unor incidente nefericite prin care au trecut in scoala si trauma lor a lasat urme atat de adanci incat timpul le-a accentuat pana la paroxism. Abia asteapta momentul in care sa plateasca polite, sa fie in postura de a tranti pe cei care le-au gresit sau macar sa jubileze auzind de nefericirea altora, invocand zicale de genul "fiecare pasare pe limba ei piere". Simpla amintire a chipului sau auzul numelui opresorului le intuneca privirea si ii face sa se incordeze ca un arc, gata sa infiga, la randul lor, săgeți otravite. Prezenta unor astfel de persoane in mijlocul unei reuniuni menite sa celebreze armonia si coeziunea de grup, poate strica cheful tuturor. Asta pentru ca nu au nici vointa nici intelepciunea de a se opri la timp, atacand tintele cu o ura neimpacata. Noi am fost norocoase ca nu s-a numarat printre participantii la intalnirea noastra cineva care, cel putin fatis, sa fi adoptat o astfel de atitudine.
Au fost momente frumoase, traite intens, si amintirea lor ne va aduce un zambet cald pana la urmatoarea revedere.
