In
mod inevitabil, nu putem scapa de sabloane si incadrare in canoane, pentru ca e
in firea noastra sa stabilim asocieri intre situatii similare, sa cautam niste
tipare comportamentale.
Fiecare
dintre noi, in diferite etape ale vietii noastre trecem prin suferinte care iau
forme usoare sau grave in functie de intensitatea durerii care le provoaca.
Acestea pot fi:
- suferinta fizica (durerea provocata de disconfort in diferite parti ale corpului fizic, boala, vatamare corporala);
- suferinta emotionala (suferinta provocata de stres, suferinta din dragoste/iubire…sau lipsa ei; suferinta provocata de abuz emotional, hartuire, sicanare; suferinta provocata de nebagare in seama/nepasare/indiferenta, adica asa zisa “durere in cot” etc.);
- suferinta psihica (rana “sufletului” – de la tulburari mintale trecatoare la boli psihice grave).
Mi-a
placut un citat menit sa incurajeze pe cei care se lasa prada suferintei, indiferent
de felul ei: “Durerea e inevitabila,
suferinta e optionala” (http://alungatristetea.ro/durerea-este-inevitabila-suferinta-este-optionala/).
Daca acceptam aceasta diferentiere nuantata dintre durere si suferinta,
inseamna ca ar trebui sa acceptam mai usor durerea si sa facem tot posibilul sa
ne scurtam suferinta atunci cand o resimtim. Mergand pe aceeasi linie, Marin
Preda spunea ca “suferinta e o criza din care e nevoie sa iesi cat mai rapid, adancimile
ei ne ratacesc spiritul.” Ii dau dreptate pentru ca exista
si se cauta retete standardizate pentru alinarea sau curmarea durerii, dar tratarea
suferintei impune abordari puternic personalizate.
Cum ne traim suferinta?
Stilul
zgomotos – vaicarindu-ne, cainandu-ne, ii facem pe ceilalti sa empatizeze cu noi si
sa incerce sa ne aline suferinta si sa ne consoleze. Indiferent de ce ne provoaca suferinta, agonizam si facem valuri, ne victimizam, invinuim pe
oricine (incepand cu noi) de ce ni se intampla, ridicam adesea pumnul spre cer si cerem socoteala.
Stilul
autodistructiv – din pacate, in cazuri extreme, cand ne afundam prea puternic, ne trec
prin cap ganduri negre si suntem la un pas de a ne curma suferinta prin gesturi extreme.
Cine se iubeste pe sine, pe ceilalti si mai ales pe Dzeu nu se lasa coplesit de
suferinta si trebuie sa lupte sa o domine.
Stilul
tacut – suferim in tacere, inchidem portile inimii, punem o platosa ca sa nu mai
fim vulnerabili sau sa nu lasam pe ceilalti sa vada ca suferim. In alte situatii,
negam starea prin care trecem sperand ca daca nu o bagam in seama, trece de la
sine. Cert este ca este foarte greu sa vii in intampinarea cuiva care refuza sa
isi impartaseasca suferinta sau nici macar nu recunoaste ca o are.
Stilul
demn si resemnat – ii menajam pe ceilalti nelasandu-i sa stie si sa vada cat de mult
suferim, ajungem sa ne topim pe picioare si sa ne stingem discret pentru ca
vrem sa ni se respecte suferinta…
Stilul
smerit – acceptam durerea ca fiind un dar de la Dumnezeu, o incercare menită să ne pună la incercare credinţa si sa ne intareasca.
Stilul
constructiv – vedem in suferinta şansa de a invata o lectie de viata si incercam sa
descoperim care este aceasta. In acest scop, ne mobilizam resursele
interioare sau apelam la ajutorul altcuiva care are o atitudine pozitiva si, astfel, ajungem sa trecem peste suferinta mai usor si sa evoluam.
In functie de felul durerii resimtite si intensitatea ei, de situatie, de fire, de relatiile cu noi insine si cu ceilalti, adoptam unul sau altul dintre stiluri, trecem de la o stare la alta si ne traim suferinta cum stim noi mai bine.
In functie de felul durerii resimtite si intensitatea ei, de situatie, de fire, de relatiile cu noi insine si cu ceilalti, adoptam unul sau altul dintre stiluri, trecem de la o stare la alta si ne traim suferinta cum stim noi mai bine.
