Stilul "pe repede inainte"...si inapoi
Cam asta ar fi ce poate caracteriza modul in care am reusit sa vedem noi cateva dintre principalele atractii din Madrid, avand in vedere ca am avut la dispozitie doar o zi plina...plus ceva 'maruntis' de ore...Calatoria cu trenul de la Oviedo a fost mult mai rapida si mai placuta decat la dus cu autobuzul si, teoretic, ar fi trebuit sa avem la dispozitie o dupa-amiaza si o seara intreaga in care sa ne familiarizam cu zona in care ne-am cazat. Cum ploaia si vremea rece ne-au cam incurcat planurile, am privit la inceput cu incantare privelistea de la balconul hotelului care dadea spre Teatrul Regal, asteptand sa se...razbune vremea. Si asta chiar s-a intamplat pe seara cand, in 2 ore de soare pline, am reusit sa parcurgem traseul de la Puerta del Sol la Almudena si Palat in voie. Unde mai pui ca in plina 'padure urbana' am dat nas in nas chiar si cu...ursoaica ('La Osa y el Madroño'), simbolul Madridului.
De departe cea mai bogata experienta turistica a fost insa a doua zi, cand am avut parte de dimineata de un 'free walking tour' de aproape 3 ore, in care ghidul nostru, madrilen sadea, ne-a impartasit din 'culisele' catorva dintre obiectivele turistice emblematice pentru Madrid. Conceptul de 'free walking tour' imi era cunoscut din Cracovia, unde am avut parte de un ghid cel putin la fel de bine pregatit ca cel de la Madrid. Cu o engleza impecabila, politicos si expansiv in acelasi timp, in preajma lui Alberto nu am simtit cand a trecut timpul. Ne-am trezit chiar in fata hotelului nostru taman cand norii iar s-au mai scuturat de niste stropi neprietenosi. Din tot ce am vazut cu mult mai multa atentie pe parcursul turului, cred ca locul pe care multi vizitatori l-ar trece cu vederea este cel mai vechi restaurant din lume, Boutin, pe care, in compania ghidului nostru, am avut sansa sa il vizitam, desi erau clienti inauntru.
Cert este ca oriunde te intorci in centrul istoric al unei capitale europene de talia Madridului dai peste locuri incarcate de secole, unde, dincolo de ziduri viata continua cu alti si alti actori. Noi am fost mai mult spectatori, dar am jucat si noi in propria piesa madrilena, punctata de momente unice pentru noi.
Pe langa vreme care avea propriile socoteli, altetele lor regale aveau ceva ceremonii la palat si au gasit de cuviinta sa il inchida 2 zile pentru public tocmai vand am venit noi in vizita. Asa se face ca am asteptat cuminti mai bine de jumatate de ora impreuna cu alte zeci de vizitatori la poarta de vizitare pana cand un 'caballero' gardian a catadicsit sa ne arate un panou pe care era anuntat ca e 'cerrado' (inchis) pentru public. Ne-am promis ca, data viitoare, cerem audienta ca sa asistam si noi la ceremonii, ca e pacat sa batem mii de kilometri pana la palat degeaba. Ca sa nu pierdem timpul, ne-am gandit sa dam o fuga la Prado pana nu se inchide si el, asa ca am facut un tur de forta, cat pe jos (de la Palatul Regal la Plaza d'Espagna si pe urma de la Parcul Retiro pana la Prado), cat cu metroul (doar vreo cateva statii) exact la timp cat sa trecem in revista cateva secole de arta...Era cat pe ce sa ne multumim cu natura in forma sa netranspusa in arta atunci cand am ajuns in fata parcului Retiro, care promitea a fi un coltisor de rai. Mi-a pierit cheful cand, tocmai cand ne pregateam sa trecem strada in fata parcului, am asistat perplexa la o scena de mare tandrete intre doi 'machos' (de altfel barbati bine, care nu ar fi trecut neoservati) care s-au sarutat cu foc in mijlocul drumului si au pornit apoi ca doi fluturasi tinandu-se de mana in parc. Am umblat eu prin alte capitale europene, dar ceva atat de explicit si nefiresc pentru mine nu mi-a fost dat sa vad. Asa ca mi-am zis ca, daca viata bate filmul prin zona, mai bine mergem la muzeul de arta, ca acolo pot alege ce vad si ce nu.
Drumul de intoarcere de la Prado l-am parcurs voiniceste tot pe jos pana la Plaza Major, in cautarea unui loc unde sa putem lua cina 'festiva'. La cat eram de obositi si cata forfota era in jur, cu un Babel de limbi dezlegate de 'vino', 'cerveza', sangria si alte licori bahice la restaurantul unde am poposit in cele din urma, cina n-a mai fost atat de festiva, ca nu am mai ajuns sa ne tragem in haine de 'gala', dar a incheiat un sejur reusit. O sangria la carafa facea clar parte din peisaj, ca imbina toate nuantele culturii spaniole: dulceata, taria si promisiunea pasiunii dezlantuite... Viva España! Data viitoare sigur nu vom rata un spectacol autentic de flamenco, ca in ciuda pornirilor mele navalnice, amatoare de corrida nu prea ma vad.
