M-am gândit inițial ca varianta asta de poveste să o scriu în grai
oltenesc, cu puzderie de perfect simplu și alte regionalisme prinse în periplul
nostru vâlcean...dar, fără supărare pentru fani, sonoritatea mă amuză mai mult decât
mă atrage, așa că rămân la varianta standard, fără culoare lingvistică locală.
Punctul central al vacanței noastre au fost băile termale de la
Călimănești-Căciulata, alese pe motiv că sunt amplasate într-un ambient care ne
oferă fiecăruia șansa unui sejur reușit combinând activul cu pasivul: munte cu
aer curat și perspectiva unor drumeții și apă caldă pentru bălăceală și răsfăț.
Voi insista aici pe a doua parte, cea cu băile termale vâlcene care și-au căpătat
o binemeritată reputație. Chiar dacă oasele noastre atinse prea devreme de
'romantism' ar fi tânjit după o veritabilă cură balneară, am preferat să ne
respectăm...vârsta și să evitam diferende de opinie cu partea mai zburdalnică
din familie, dornică de mai multă activitate și am mers zilnic doar...la scăldat.
Ei, nici scăldatul nu mai e ce era pe vremea lui Creanga, deși pâraie de munte și
Oltul, corespondentul mult mai îndiguit al Ozanei, erau chiar sub ochii noștri...Urbanizarea
și dorința de confort termic și-au pus o amprentă de neșters, așa că doar vârful
degetelor noastre au simțit, în trecere, apa de râu...Așa se face că am urmat 6
zile la rând același scenariu pentru accesul la Aqua Park-ul din Căciulata,
pe care l-am evaluat ca fiind, de fapt, cel care întrunește toate condițiile
pentru a ne petrece timpul agreabil. La câte piscine interioare și exterioare,
cu sau fără hidromasaj, tobogane și șezlonguri la discreție are, nu e de mirare
că sute de familii îl preferă ca loc de agrement. Avantajul clar (pe lângă
temperatura apei pana la 38 de grade, care a fost pentru noi atuul suprem) e că
am putut face și separat ce ne-am dorit (sau priceput) și când ne-am
dorit...plajă, citit, bălăcit, scufundat sau înotat...
Dotați de la intrare cu brățări de acces, aveam să aflam doar când Codrin și-a
pierdut-o pe a lui (și evident am plătit o extra taxă de week-end că să mai poată
și ieși) că nu ne obligă nimeni să mergem cu ele ca să ne diferențiem pe culori
(albastru și verde) de clienții cu servicii integrate ai hotelurilor Cozia și
Oltul. Chiar dacă am bombănit când descopeream că, pe rând piscinele erau
golite pentru curățare și nu erau accesibile pe ziua respectivă, am avut măcar
dovada de netăgăduit că igiena este o preocupare constantă. În penultima zi, după
ce intrasem deja în rol și nimic nu părea să ne tulbure liniștea vacantei, am
avut un incident care aduce un pic cu cel al lui Nică la scăldat...care, după
ce se bălăcește și se simte cât se poate de bine, se trezește fără haine.
Evident că nu suferă mare comparație, atâta vreme cat, prin binefacerile civilizației,
aveam costume de baie, prosoape de plajă și...o mașină la scară care pot masca așa
un incident. Nici măcar câinii din zonă, care erau marcați și pașnici, nu ne-ar
fi pus probleme la drumul înapoi spre apartament...În zona de intrare erau,
firesc, cabine de schimbat și dulăpioare în care, încă din prima zi, eu și
copiii am pus hainele împreună, iar Adelin separat, că a crezut că primim chei
individuale. În ziua pomenită, Miruna a luat cheia din rucsac și s-a întors
contrariată, cu... mâinile goale. Am mers împreună la dulapul care corespundea numelui
de pe cheie și, odată deschis, se căsca un mare gol...stupoare și enervare
instantanee. Cineva ne luase hainele: toți 3 ne uitam la dulap, unii la alții și
deja făceam scenarii de cât de scandaloasă e situația. Apare și Adelin,
schimbat deja și decretează că trebuie să spunem la recepție ce se întâmplă. În
momentul în care tipul de la recepție a venit și a deschis și el
dulapul, ce mi-a atras atenția era că nu semăna cu cel în care am pus eu
hainele...îi lipsea un raft. Am spus asta, că nu seamănă cu cel pe care mi-l amintim
și am simțit ochii copiilor privindu-mă cu reproș și dezamăgire: tu, mami,
ne-ai lăsat fără haine? În momentul ăla, clar preferam să fi fost furate.
Am cerut să vedem pe camere unde apărem noi depozitând hainele și ne-au spus că
băiatul care se uita pe camere a plecat (am bănuit că nici nu au astfel de înregistrări,
deși camere se vedeau). În schimb, a adus tipul o cutie plină cu chei de
rezervă și a început tacticos să descuie vestiarele din jurul numărului ce apărea
pe cheie. Când mi-a zis că se potrivesc cheile la alte vestiare, că au unele
coduri comune și părea mulțumit că noi nu am făcut scandal ca alții acuzând că
li s-au furat hainele, sentimentul de jenă a devenit și mai presant... erau
peste 600 de vestiare, ce șanse să aibă cineva răbdare sau chei să le descuie
pe toate...după ce termină cheile pe acel rând, mă vedeam plecând spăsită, înfășurați
în prosoape, urcați în mașină și strecurând-ne în scara blocului, unde oricum
nu ne știa nimeni. Adio haine, dar bine că aveam la noi rucsacul cu telefoane și
portofele...
Derulând în minte filmul intrării la bazin, m-a izbit a doua 'revelație':
locul unde pusesem hainele nu era pe partea aia. În fiecare zi a fost altul, în
diferite secțiuni, dar în ziua aia sigur nu a fost acolo. I-am cerut cheia pe
care o purtasem toata ziua în rucsac - 307 - și m-am îndreptat ținta spre 407,
unde nu a mers, apoi spre 207, unde, minune: dulapul s-a deschis și au apărut
mult râvnitele haine. Copiii din spatele meu aveau un zâmbet larg de ușurare...mie
îmi venea să intru în pământ de rușine...evident că a apărut rostită de unul
din ei și întrebarea: Cum să mergi cu o cheie pe care scrie 307 la 207? Si ce șanse
sunt să se și potrivească cheia? Ei, faci asta daca ai simțul orientării la fel
de failibil ca al meu și faci chestii pe pilot automat. Aș putea spune că e răzbunarea
cifrelor cu care nu am fost niciodată prietenă, dar e mai simplu să recunosc că
asta sunt eu: aiurită și neatentă uneori la detalii...
Am anunțat că am rezolvat misterul hainelor dispărute...așa am observat că
erau martori care așteptau să vadă ce șanse sunt să rămână cineva fără haine...
s-a stins vâlvătaia într-o clipită. Cea pieptul meu încă a mai mocnit o vreme.
Mi-ar fi prins bine un 'duș emoțional'. Nu știu exact ce este, nici nu mai contează,
am auzit de asta într-o reclamă la radio și prefer decodarea lui Codrin care a
dedus că 'spală toate sentimentele'.
